Dolarul american a crescut marți, în prima ședință de tranzacționare bancară din 2017, la 4,3408 lei, comparativ cu 4,3033 lei cât era cotat pe 30 decembrie 2016. În schimb, euro a scăzut la 4,5175 lei, de la 4,5411 lei cât valora la sfârșitul lui 2016.
Moneda americană este în creștere după alegerile din SUA și după ce președintele ales, Donald Trump a promis o serie de măsuri pentru stimularea economiei. În plus, Fed a decis majorarea dobânzii de referință.
Claudiu Cazacu, analist-şef al X-Trade Brokers a declarant, pentru Mediafax, că în primele luni ale acestui an se așteaptă ca dolarul american să depășească moneda unică europeană , iar leul ar putea plăti preţul unui deficit mai larg decât nivelurile prudente, raportat la avansul economic.