Gala Crucea Roşie a ajuns la a cincea ediţie care va debuta pe 23 septembrie, la Bucureşti. Iniţiată de Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, în colaborare cu TVR, campania umanitară din acest an are ca temă proiectul social „Puncte de prim ajutor în zone izolate”. Crucea Roşie Română îşi propune să vină în sprijinul oamenilor din aceste zone, prin instruirea unor localnici care să acorde primul ajutor. Astfel, se va reduce numărul persoanelor din zonele izolate care îşi pierd viaţa din cauză că nu s-a intervenit la timp. Diplomele pe care cei şcoliţi le vor primi în urma stagiilor de pregătire sunt recunoscute la nivel european. Efortul financiar pentru implementarea acestui proiect pilot în 41 de localităţi izolate din ţară (câte una în fiecare judeţ) este de aproximativ 100.000 euro. Gala Crucea Roşie din 23 septembrie 2012 are ca scop colectarea acestor fonduri prin donaţii în bani din partea diferitelor companii, prin apeluri telefonice şi sms-uri cu valoare, precum şi „adoptarea” acestor centre de către companiile interesate să se alăture proiectului. (O.M.)