Primăria așteaptă microbuzul școlar de la Guvern

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În Ion Corvin

Primăria așteaptă microbuzul școlar de la Guvern

Administrație 13 August 2014 / 00:00 490 accesări

În mediul rural, de cele mai multe ori, elevii din satele mici, fără unități de învățământ, sunt nevoiți să străbată kilometri buni până în reședința de comună, pentru a merge la școală. Unele primării, au găsit deja o soluție pentru transportul lor, și le-au pus la dispoziție un microbuz, care să-i ducă spre instituțiile învățământului. Aceeași soluție a găsit și Primăria comunei constănțene Ion Corvin, în urmă cu zece ani, pentru transportul a aproximativ 40 de elevi din satele lăturalnice, însă microbuzul școlar mai și-a dat obștescul sfârșit. Din acest motiv, edilii au decis să ceară ajutorul Guvernului, pentru a primi altul nou.

MĂSURĂ NECESARĂ Reprezentanții Primăriei din Ion Corvin au declarat microbuzul vechi s-a defectat imediat după încheierea cursurilor şi că au nevoie urgentă de altul nou, pentru ca elevii din satele Crângu și Rariștea, să poată fi transportați în toamnă în condiţii de siguranţă. „Microbuzul nostru, vechi de un deceniu este într-o profundă stare de degradare, iar în acest moment nu mai poate circula. 9 luni pe an, microbuzul nu stă pe loc deci vă închipuiți că după 10 ani, gradul de uzură este foarte mare. La începutul vacanței de vară, nu a mai vrut să pornească, așa că am solicitat Guvernului un alt microbuz. Avem neapărată nevoie de această mașină, pentru că cele două sate se află la o distanță de 6 km față de Ion Corvin, iar copiii din acele localități cu greu pot ajunge la școală, mai ales pe ploaie, vânt sau ninsoare. Din fericire, Guvernul a aprobat cererea noastră, iar în prezent așteptăm să primim microbuzul. Este posibil ca la începerea anului, copiii să fie aduși la școală într-un microbuz nou”, a spus viceprimarul Florin Doșcu. Se pare că problema nu este cunoscută doar la nivel local, ci și la nivel național, întrucât șeful Guvernului, Victor Ponta, a declarat că a primit în acest an 1.250 de solicitări de acest fel. Pe 23 iulie, chiar premierul Victor Ponta, împreună cu vicepremierul Liviu Dragnea au înmânat unor primari din mediul rural primele 100 de chei ale microbuzelor școlare, și în această perioadă vor mai fi repartizate încă alte 500. Restul de 650 de microbuze vor fi oferite din octombrie. Autovehiculele destinate elevilor au o capacitate de 16+1 locuri, și sunt dotate cu cronotahograf digital cu limitare electronică de viteză la 90 km/h. În plus, autovehiculele vin și cu un set de cinci anvelope de iarnă. Garanția autovehiculelor școlare va fi de cinci ani, în limita a 150.000 de km. Practic, în acest interval de timp, primăriile nu vor mai cheltui niciun ban de la buget pentru reparații, iar copiii, chiar dacă nu se pot lăuda că trăiesc într-o comună europeană, măcar pot ajunge în condiții decente la școală.

Taguri articol


12