Începând cu acest an, şapte elevi din comuna Grădina au intrat la Grupul Şcolar din Mihail Kogălniceanu şi în fiecare zi trebuie să parcurgă zeci de kilometri între Grădina şi comuna Mihail Kogălniceanu. Primarul comunei Grădina, Gabriela Iacobici, a declarat că elevii care au intrat la liceul din Mihail Kogălniceanu provin din familii cu posibilităţi limitate, care nu ar fi avut cum să acopere cheltuielile legate de transport. „Încerc să-i ajut şi să-i susţin pe cei şapte elevi de liceu cum pot. Noi asigurăm transportul până la Mihail Kogălniceanu pentru ca ei să poată frecventa cursurile şi să reuşească în viaţă. Ştiu că familiile lor nu ar fi putut plăti transportul până la liceu şi ar fi renunţat la şcoală pentru că nu ar fi avut încotro”, a declarat Iacobici.