Se anunţă un an dificil pentru multe dintre administraţiile locale constănţene, pentru că, pe lângă faptul că banii acordaţi de stat la bugetele locale sunt diminuaţi cu 30% faţă de valoarea de anul trecut, nici estimările prevăzute în ceea ce priveşte încasările din taxe şi impozite pentru acest an nu sunt îmbucurătoare, cu atât mai mult cu cât Guvernul condus de Emil Boc a mărit obligaţiile la bugetul local cu 20%. Primarul oraşului Negru Vodă, Ion Nicolin, se gândeşte cu teamă că anul acesta va fi foarte greu din punct de vedere financiar şi va fi nevoit să mai trimită oameni în şomaj. La nivelul Primăriei Negru Vodă, 15 angajaţi al Primăriei, care lucrau pe bază de contract de muncă, au fost trimişi deja în şomaj, iar Nicolin spune că, dacă nu se va descurca, va disponibiliza în continuare. „Va fi o situaţie destul de grea. Dacă va fi nevoie, vom disponibiliza şi cei 24 de asistenţi personali, pentru a ne putea încadra în buget”, a declarat Nicolin, adăugând însă că nu ar recurge la această măsură pentru că aceştia nici nu au salarii mari, din contră, au minimul pe economie, între 500 şi 600 de lei. „Din câte ştiu, ne vor fi alocate de la Guvern între 1,8 şi 2 milioane de lei, o sumă destul de mică. Vom stabili şi încasările estimative la bugetul local pentru acest an, însă nu sunt prea optimist pentru că şi anul trecut am încasat la bugetul local doar 61% din valoarea estimată iniţială. E grav pentru că vom fi nevoiţi să reducem mult cheltuielile”, a mai declarat primarul din Negru Vodă. Anul trecut, pe vremea aceasta, la casieria Primăriei era deja încasată suma de peste 300.000 de lei, însă în acest an s-a încasat jumătate din acele fonduri.