Primăria Cernavodă, la mâna Astra

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Nelinişte

Primăria Cernavodă, la mâna Astra

Administrație 26 Februarie 2014 / 00:00 781 accesări

INCENDIU În urmă cu câteva zile, 20 de familii din Cernavodă, însumând 70 de persoane, au rămas pe drumuri în urma unui incendiu devastator care a cuprins un imobil din cartierul Columbia. În numai câteva minute, flăcările au ars din temelii baraca nr. 9 din Centrul Social din Cernavodă, unde, dintre cele 20 de apartamente, 16 erau proprietatea administraţiei publice locale. Neputincioşi în faţa nenorocirii, locatarii au pierdut toată agoniseala de-o viaţă, care s-a făcut scrum. Din fericire, oamenii au scăpat nevătămaţi. Rămaşi doar cu hainele de pe ei, cei aproximativ 70 de sinistraţi au fost preluaţi de Primărie şi mutaţi în două locaţii: căminul pentru persoane vârstnice şi sala de sport. “Este o situaţie temporară până când vom găsi soluţia cea mai bună pentru a le oferi noi locuinţe sociale. În ceea ce priveşte construcţia unui nou cămin social, lucrările ar putea dura şi doi ani”, a spus Hânsă.

AJUTOR Până când vor fi găsite soluţiile optime în privinţa spaţiilor de locuit, conducerea administraţiei locale încearcă să le ofere o oază de speranţă într-un trai mai bun. În acest sens, consilierii locali au aprobat, luni seara, o hotărâre privind achiziţionarea a 20 de frigidere şi tot atâtea aragazuri, care vor fi donate persoanelor sinistrate. “Fiecare familie va avea propriul aragaz şi frigider. Astfel, îşi vor putea găti. Până atunci însă, Primăria va continua să le acorde, de trei ori pe zi, câte o porţie de mâncare caldă. În plus, la audienţele pe care le-am susţinut ieri, oamenii ne-au rugat să le cumpărăm şi câteva maşini de spălat, ceea ce vom face”, a spus Hânsă. Primarul din Cernavodă a adăugat că, pentru achiziţionarea obiectelor de uz caznic, Primăria va cheltui câteva zeci de mii de lei, bani pe care intenţionează să-i recupereze, ulterior, de la Astra Asigurări, firma unde cele mai multe apartamente din baraca nr. 9, din Centrul Social, erau asigurate. “16 din cele 20 de apartamente erau asigurate la Astra Asigurări, care a oferit, la vremea respectivă, cel mai mic preţ de pe piaţă. Aşa că bugetul Primăriei nu va avea de suferit”, a spus Hânsă, cu o oarecare nelinişte.

SEMNE DE ÎNTREBARE Îngrijorarea lui Hânsă pleacă de la faptul că este posibil ca Astra Asigurări să nu-şi respecte contractul şi să nu acorde despăgubirile. “Tot scandalul din jurul Astra, privind posibila incapacitate de plată a societăţii, ne sperie, pentru că este posibil să nu ne vedem banii. Sper să nu fie aşa, mai ales că valoarea despăgubirii pe care trebuie să o primim nu este extraordinar de mare, dar pentru noi contează orice leu”, a afirmat Hânsă. Pe de altă parte, primarul din Cernavodă a afirmat că, la vremea asigurării apartamentelor din baraca nr. 9, el nu a fost de acord cu ideea de a încheia asigurarea la Astra. “Nu am fost de acord pentru că nu aveam încredere în ei. Numai că legea ne obligă să luăm, pentru orice tip de achiziţie, preţul cel mai mic de pe piaţă, iar la vremea respectivă, Astra Asigurări avea cel mai mic preţ”, a spus Hânsă.



12