INCENDIU În urmă cu câteva zile, 20 de familii din Cernavodă, însumând 70 de persoane, au rămas pe drumuri în urma unui incendiu devastator care a cuprins un imobil din cartierul Columbia. În numai câteva minute, flăcările au ars din temelii baraca nr. 9 din Centrul Social din Cernavodă, unde, dintre cele ...
Primăria Cernavodă reia asaltul privind proiectul de reabilitare termică a imobilelor vechi din localitate. Primarul Gheorghe Hânsă a declarat că, astăzi, se va prezenta la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei cu documentaţia privind reabilitarea termică a 11 blocuri din Cernavodă ...
STRATEGIE Autorităţile locale din Cernavodă sunt hotărâte să facă orice pentru a scoate oraşul şi împrejurimile din anonimat. „În principal, noi, cei de la Cernavodă, suntem cunoscuţi în lume datorită prezenţei pe teritoriul nostru a Centralei Nucleare Electrice. Este important acest lucru, dar ...
RELUARE În 2007, Primăria Cernavodă se pregătea să pună în practică cea mai mare investiţie din ultimii ani la nivelul oraşului, prin construcţia unui centru pentru copii şi tineret. Investiţia era planificată să se deruleze cu fonduri de la guvern, prin Centrala Nucleară Electrică. Numai că, din ...
Dacă locuitorii din Cernavodă doresc să nu intre cu datorii în noul an, ar trebui să se informeze cu atenţie despre programul instituţiilor pe care doresc să le viziteze. Dacă ne referim strict la Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT), conducerea Primăriei anunţă că marţi, 24 decembrie, va fi ...
Primăria Cernavodă a început, de ieri, împărţirea către populaţie a 18.000 de doze de iodură de potasiu, fiecare doză având câte două pastile. Potrivit primarului Gheorghe Hânsă, pastilele de iodură de potasiu se iau în cazul producerii unui accident nuclear major, însoţit de evacuarea în mediu a ...
Primăria Cernavodă a început deja pregătirile pentru organizarea Târgului de Crăciun, care va avea loc în perioada 12 - 15 decembrie. Potrivit primarului Gheorghe Hânsă, în centrul oraşului e deja forfotă mare, pentru că se amenajează scena şi standurile comercianţilor unde se vor prepara micii şi ...
PROIECT Primăria Cernavodă a dus la bun sfârşit proiectul „Sănătate Înainte de Toate”, în cadrul căruia peste 370 de ţigani au beneficiat, gratuit, de investigaţii medicale amănunţite. Bilanţul arată că în proiect au fost cuprinşi şi 53 de copii, dintre care 32 au fost depistaţi cu ...
Primăria Cernavodă îi invită pe cetăţeni să doneze sânge. Toţi cernavodenii care doresc să contribuie la salvarea unor vieţi sunt rugaţi să participe la sesiunea de recoltare mobilă, care se va desfăşura sâmbătă, între orele 8.30 şi 12.30, în spitalul orăşenesc. Acţiunea este organizată în ...
Primăria Cernavodă a lansat în dezbatere publică “Strategia de promovare a turismului în zonă”, pe care elevii din oraş o vor lua în discuţie. “Documentul va putea fi consultat în 22 noiembrie, pe site-ul Primăriei, iar la Biroul de strategie şi dezvoltare locală vor putea fi depuse ...
Cererea de locuinţe la Cernavodă a devenit tot mai mare în ultimii ani, astfel încât autorităţile fac faţă cu greu solicitărilor, în condiţiile în care, pe fondul crizei economice, investiţiile în acest sector au fost tot mai puţine. Pentru a rezolva această problemă, conducerea administraţiei ...
Primele rezultate ale anchetei derulate în cadrul Grădiniţei nr. 4 din Cernavodă arată că băieţelul Kevin Gaye Weiss, de trei ani şi şapte luni, nu a fost pedepsit de angajaţii instituţiei să stea în beciul instituţiei. Potrivit inspectorului general şcolar al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) ...
Ancheta privind cazul băieţelului de la Grădiniţa nr. 4 din Cernavodă - micuţul Kevin Gaye Weiss, care ar fi fost ţinut în beci de angajaţii unităţii - este în derulare! Ieri, la instituţia şcolară s-a deplasat şi o comisie a Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, care a discutat cu ...
BĂUTURĂ 17 angajaţi ai serviciului de salubritate din cadrul SC Gospodăria Comunală SRL Cernavodă, al cărei unic acţionar este Consiliul Local, riscă să-şi piardă locurile de muncă deoarece au dat bir cu fugiţii atunci când o comisie a primăriei a efectuat un control inopinat la societate. Potrivit ...
„NU“ EUTANASIERII Noua lege privind eutanasierea câinilor fără stăpân nu va rezolva, în viziunea asociaţiilor care se ocupă de strângerea maidanezilor, problema autorităţilor, care se chinuie de ani buni să adune patrupedele de pe străzi. Printre asociaţiile care nu cred în eficacitatea ...
Noua lege a retrocedărilor imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România este mană cerească pentru autorităţile locale. Printre cei încântaţi de apariţia actului normativ este primarul oraşului Cernavodă, Gheorghe Hânsă, care spune că prevederea privind acordarea de puncte în ...