24 Noiembrie 2024, 17:24
Primăria Constanța pregătește, pe lângă ajutoarele pe care le-a acordat pentru încălzire, și o strategie ce are ca scop reducerea facturilor pentru persoanele care își încălzesc locuințele în sistem centralizat. Primarul Radu Mazăre a declarat că este în discuții cu șefii RADET în privința stabilirii unui program concret pentru furnizarea căldurii în funcție de ore. Astfel, dimineața și seara punctele termice ar urma să livreze mai multă energie termică, iar la prânz, când oamenii de obicei nu sunt acasă, căldura să fie livrată la capacitate redusă. Detalii despre acest program al muncipalității Constanța ar urma să fie oferite de primarul Radu Mazăre, luni, într-o conferință de presă.