Informații generale privind autoritatea contractantă: Primăria Municipiului Constanţa, cu sediul în b-dul Tomis nr.51, tel. 0241.485.890, fax. 0241.485.891, e-mail: evenimente@primaria-constanta.ro.
Se vor acorda fonduri financiare nerambursabile în anul 2017 din bugetul propriu al municipiului Constanţa pentru susținerea proiectelor sportive de triatlon pentru amatori și profesioniști.
Temeiul legal: Legea nr.350/2005 și Ordinul Agenţiei Naţionale pentru Sport nr. 130/2006.
Bugetul maxim disponibil pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă pentru organizarea și derularea unui eveniment sportiv de triatlon pentru amatori și profesioniști este de 300.000 de lei, inclusiv TVA.
Documentaţia pentru elaborarea și prezentarea propunerii de proiect cuprinde: caietul de sarcini, instrucțiunile pentru ofertanți și formularele. Documentele pot fi descărcate online de pe site-ul www.primaria-constanta.ro. Mai multe informații pot fi obţinute de la sediul Primăriei Municipiului Constanţa din Piaţa Ovidiu nr. 9 sau la numerele de telefon 0241.485.890, 0241.485.893.
Atribuirea finanţării nerambursabile necesare organizării şi derulării unui eveniment sportiv de triatlon pentru amatori și profesioniști se va face de către comisia de selecție și evaluare a ofertelor, pe baza principiului „cel mai mare punctaj obţinut”, în limita bugetului aprobat. Punctajul se va calcula în urma aplicării următoarelor criterii:
Calitatea - se va stabili în urma evaluării propunerii tehnice:
a) capacitatea de implementare, constând în resursele umane necesare implementării evenimentului: 25 puncte pentru solicitantul cu o foarte bună capacitate de implementare, 10 puncte solicitantul cu o capacitate medie de implementare, 0 puncte pentru solicitantul care nu deține capacitatea corespunzătoare de implementare;
Pentru evaluarea capacității de implementare se va lua în considerare experiența echipei de proiect;
b) calitatea și originalitatea conceptului propus: 25 puncte pentru solicitantul cu un concept original foarte bun, 10 puncte pentru solicitantul care prezintă un concept de calitate și originalitate medie, 0 puncte pentru solicitantul care nu prezintă un concept original sau de calitate;
Se vor lua în considerare doar proiectele care întrunesc toate cerințele minimale.
Preț - se va stabili în urma evaluării propunerii financiare:
c) „preţul cel mai scăzut” - va conta valoarea cea mai scăzută a fondurilor financiare nerambursabile solicitate pentru realizarea proiectului: 25 puncte pentru cea de pe locul 1; 15 puncte pentru cea de pe locul 2; 5 puncte pentru cea de pe locul 3;0 puncte pentru ceilalţi ofertanţi;
d) raportul (procentajul) realizat între valoarea contribuţiei proprii şi valoarea totală a finanţării solicitate de la autoritatea finanţatoare: 25 puncte pentru un raport de 20% sau mai mare; 15 puncte pentru un raport de la 15%, inclusiv şi până la 20%; 5 puncte pentru un raport de minimum 10% şi până la 15%.
Departajarea în cazul în care două sau mai multe oferte au obţinut acelaşi punctaj se va face ţinând seama de punctajul mai mare obţinut la aplicarea criteriului de la lit.b.
Proiectele se vor întocmi conform documentației prezentate pe site-ul www.primaria-constanta.ro și se depun la sediul Primăriei Municipiului Constanța din Piaţa Ovidiu nr.9.
Data-limită pentru depunerea propunerilor: 16.06.2017, ora 16.00.
Data de selecție și evaluare a proiectelor este 19.06.2017, ora 12.00.
Având în vedere timpul scurt rămas pentru organizarea evenimentelor din perioada verii, în conformitate cu prevederile art. 20 alin (2) din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare, Primăria Municipiului Constanța accelerează aplicarea procedurii de selecție de proiecte.
Prezentul anunţ de participare a apărut în Monitorul Oficial nr. 102 Partea VI, din data de 31.05.2017.