Taxele speciale instituite de Primăria şi Consiliul Local Municipal Constanţa vor fi reintroduse, după ce au fost suspendate, de la începutul anului, din cauza procesului iniţiat de prefectul Dănuţ Culeţu. Sentinţa definitivă şi irevocabilă a instanţei în procesul taxelor speciale nu mai poate fi atacată de către prefect, iar taxele vor fi percepute de săptămîna viitoare. Potrivit sentinţei, taxele speciale iniţiate de municipalitate sînt perfect legale.
Reinstituirea taxelor speciale înseamnă: reabilitarea drumurilor, irigarea spaţiilor verzi, echipe de pază în Constanţa şi Mamaia, reintroducerea spectacolelor gratuite în staţiunea Mamaia.
Curtea de Apel Constanţa a dat ieri sentinţa definitivă şi irevocabilă în procesul de contencios administrativ deschis de prefectul Dănuţ Culeţu împotriva taxelor speciale instituite de Primăria şi Consiliul Local Municipal Constanţa. Conform hotărîrii judecătoreşti, taxele speciale - de irigaţii, de acces auto în staţiunea Mamaia, de tramă stradală, pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă, pentru staţii de telefonie mobilă - sînt perfect legale şi pot fi aplicate de Primărie. Demersurile în instanţă în acest proces durează de la începutul anului, timp în care taxele nu au fost percepute de către Primărie. „Întotdeauna am spus că am încredere în Justiţie, mai exact în magistraţi şi judecători”, a declarat ieri primarul Constanţei, Radu Mazăre, într-o conferinţă de presă în cadrul căreia a anunţat că, de săptămîna viitoare, taxele speciale vor fi percepute.
Mazăre a anunţat că, de vineri, vor fi reinstalate staţiile de taxare la intrările în Mamaia, iar weekend-ul viitor vor fi organizate în staţiune spectacole gratuite, în piaţetele de la Perla şi Cazino. „Ne vom organiza şi, de la 1 iulie, vor fi spectacole zilnice în fiecare din cele două locaţii. În piaţeta Perla vom organiza spectacole pentru copii. Nefiind siguri că vom cîştiga acest război cu Prefectura, nu am putut contracta o trupă exotică, aşa cum s-a întîmplat în urmă cu doi ani, cînd în Mamaia a evoluat trupa de Samba din Rio. Anul viitor însă, vom avea probabil o trupă de salsa care va da spectacole şi va face cursuri de dans în staţiune”, a mai declarat Mazăre. Odată cu reinstituirea taxei pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă, Primăria va reintroduce în intersecţii echipele de pază. „Vom scăpa de cerşetorii cu care ne-am obişnuit de doi ani şi de care ne dezobişnuisem între 2000 şi 2004”, a spus primarul. Pe lîngă echipele de pază din intersecţii, sumele percepute prin această taxă vor fi utilizate pentru întărirea siguranţei şi ordinii publice atît în Mamaia, cît şi în parcurile din oraş. „Lucrăm acum şi la un proiect pentru finanţarea poliţiei locale din aceste fonduri, pentru a fi pregătiţi, atunci cînd va fi aprobată Legea, să echipăm poliţiştii cu tehnica şi dotările necesare”, a mai spus Mazăre. De asemenea, în urma sentinţei Curţii de Apel, vor fi reluate irigaţiile atît în oraş cît şi în staţiune, iar banii din taxa de tramă stradală vor fi utilizaţi de primărie pentru reabilitarea drumurilor.
Din cauza suspendării taxelor speciale pe perioada procesului de contencios administrativ, Primăria a pierdut 60 de miliarde de lei. Estimările bugetare indicau un plafon de percepere a sumelor din aceste taxe de aprox 120 de miliarde de lei, iar jumătate din aceste sume nu vor putea fi recuperate, întrucît taxele vor fi percepute abia de la sfîrşitul lunii iunie. Primarul a afirmat însă că nu ar dori să se îndrepte împotriva prefectului pentru recuperarea acestor sume. „În mod normal, ar trebui să îl dau în judecată pe prefect şi să îi cerem banii pe care i-a pierdut municipiul din cauza încăpăţînării şi relei voinţe de care a dat dovadă. Mă voi gîndi dacă fac acest demers, dar, în principiu, nu vreau să fac rău altora. Eu mă gîndesc ce vom face în viitor. Alţii au alte preocupări”, a declarat primarul.
Taxele speciale care intră în vigoare săptămîna viitoare:
1. Taxă de acces în staţiunea Mamaia pentru autoturisme care nu au numere de înmatriculare în Constanţa. Cuatumul acestei taxe va fi de 3 lei pe zi pentru fiecare intrare. Pentru constănţeni, persoane fizice şi juridice, deţinători ai unor mijloace de transport cu numere de leasing, accesul va fi gratuit şi se va face pe baza actului de identitate al conducătorului auto.
2. Taxă folosire tramă stradală de către autovehiculele de transport marfă şi persoane pe raza municipiului Constanţa, pe străzile de trafic uşor, mediu şi greu. Cuantumul acestei taxe va fi cuprins între:
- 6 lei şi 8 lei pe zi pentru autovehiculele cu masa totală cuprinsă între 2,5 tone şi 5 tone;
- 18 şi 57 lei pe zi pentru autovehiculele cu masa totală cuprinsă între 5 tone şi peste 20 de tone.
3. Taxă pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă în derularea activităţilor economice în Constanţa, Mamaia şi Sat Vacanţă. Aceasta se va plăti diferenţiat, pe activităţi şi suprafeţe.
4. Taxă irigaţii spaţii verzi în staţiunea Mamaia. Cuantumul acestei taxe va fi de 31 lei/loc de cazare/an.
5. Taxă anuală pentru fiecare staţie fixă pentru telefonie mobilă. Cuantumul acestei taxe va fi de 3.562 lei/an pentru fiecare amplasament de staţie fixă.