VIS Descentralizarea în România, ajunsă un fel de „fata morgana” a secolului XXI, ar fi putut rezolva multe din problemele pe care le are în prezent ţara noastră dacă ar fi fost pusă în aplicare. Toţi ne-am pus întrebarea de ce în alte ţări din Europa administraţiile locale au în subordine, porturile, aeroporturile, pe care le conduc de zeci de ani fără probleme. În ultimii ani ne întrebăm, tot mai des, de ce în alte state ale UE administraţiile locale sunt cele către care se direcţioneză fondurile europene, în timp ce ministerele nu primesc decât o mică parte pentru susţinerea unor proiecte. În România nu se poate acest lucru, pentru că, prin descentralizare, marii „devalizatori” ai bugetului naţional şi-ar pierde obiectul de activitate.
PROPUNERI LEGISLATIVE Primarul Radu Mazăre doreşte să schimbe acest lucru prin mai multe proiecte de lege care ar putea fi aprobate de viitorul Parlament, mai ales că există voinţa politică pentru a le duce la final. „Deputaţii PSD de Constanţa vor depune în Parlament un proiect legislativ prin care să trecem Portul Constanţa la autoritatea locală deoarece există o voinţă politică şi un acord discutat între mine şi premier. Mai exact, este un proiect care a fost deja discutat cu premierul, fiind vorba despre cele 60 de procente ale Guvernului de la Administraţia Porturilor Maritime, care urmează să treacă la autoritatea locală. În principiu, o parte se vor duce la Consiliul Judeţean, o mică parte către Primăriile Mangalia, Năvodari şi Agigea, iar cea mai mare parte va reveni Primăriei Constanţa”, a declarat Radu Mazăre. El a precizat că, din tot profitul obţinut de Portul Constanţa, o parte va rămâne pentru dezvoltare şi investiţii, restul urmând să se împartă către autorităţile locale, adică nu se vor mai duce la Bucureşti. „Cu aceşti bani vom susţine diferitele proiecte ale autorităţii locale. Dacă Portul ar fi bine administrat, ar putea scoate un profit de aproximativ 10 milioane de euro. El nu este bine administrat, deci nu scoate aceşti bani. Noi am primit pentru cei 20% în trei ani, aproximativ 2 milioane de euro”, a afirmat primarul.