Pe timp de criză şi cu bani puţini la bugetul local, primăriile constănţene reuşesc cu greu să supravieţuiască. Dacă vara ce tocmai a trecut a fost un chin pentru administraţiile locale pentru că oamenii nu s-au grăbit să-şi plătească taxele şi impozitele locale, iar vistieriile autorităţilor au fost goale, iarna anunţă cheltuieli cu mult peste bugetele locale. Colac peste pupăză, Guvernul a mai lăsat în sarcina primăriilor plata indemnizaţiilor pentru persoanele cu handicap, iar măsurile nu se opresc aici, pentru că Boc a tăiat şi din cotele din TVA pe care fiecare administraţie locale le primeşte trimestrial. Primăria Cobadin se numără printre autorităţile locale norocoase, care au reuşit să drămuiască bugetul în aşa fel încât să fie cu toate plăţile la zi. Primarul Cristian Telehoi a declarat că nu are nicio restanţă şi a reuşit să ofere la timp salariile angajaţilor săi, însă e sceptic că-şi va putea îndeplini obiectivul şi în perioada următoare, cu atât mai mult cu cât meteorologii au anunţat o iarnă foarte grea, iar facturile la căldură vor creşte proporţional cu frigul de afară.