Primăria începe inventarierea gospodăriilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Saraiu

Primăria începe inventarierea gospodăriilor

Administrație 13 Ianuarie 2014 / 00:00 1143 accesări

Şase dintre angajaţii Primăriei Saraiu, împărţiţi în două comisii, vor începe de astăzi inventarierea masei impozabile din comună. „Vorbim despre o actualizare a bazei de date în ceea ce priveşte construcţiile, anexele din gospodării şi terenurile. De asemenea, tot cu această ocazie vom face şi o inventariere a animalelor din gospodării, a utilajelor agricole şi a mijloacelor de transport cu tracţiune animală şi mecanică. Probabil că locuitorii vor fi deranjaţi de această inventariere, dar este obligaţia administraţiei publice locale să o realizeze”, a declarat primarul comunei Saraiu, Dorinela Irimia. Edilul a precizat că toţi locuitorii comunei au primit o înştiinţare în ceea ce priveşte inventarierea masei impozabile. „Le-am adus la cunoştinţă acest lucru pentru a fi acasă în momentul când reprezentanţii comisiei vor veni în gospodăriile lor. Cred că în cel mult două săptămâni vom termina de inventariat toate locuinţele din cele trei sate”, a explicat primarul.

Taguri articol


12