Primăria, lăsată cu „buza umflată” de guvernanţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Comana

Primăria, lăsată cu „buza umflată” de guvernanţi

Administrație 28 Octombrie 2010 / 00:00 683 accesări

Eşecul administrării acestei ţări are să se resimtă cel mai mult în mediul rural, unde satele s-au întors în timp, cu cel puţin 100 de ani în urmă. Refuzul autorităţilor de la Bucureşti de a finanţa proiectele administraţiilor locale cu bani europeni, sub diverse motive, i-a făcut pe primari să spună că şansele de redresare a României sunt aproape nule. Din ce în ce mai mulţi primari din judeţ se plâng de modul în care Ministerul Agriculturii, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, aprobă proiectele cu finanţare europeană introduse pe Măsura 3.2.2. Un alt exemplu în care o autoritate este trimisă la „plimbare” de Ministerul Agriculturii este Primăria Comana, al cărei proiect a fost declarat eligibil, dar nu poate fi finanţat. „Este o bătaie de joc la adresa bătrânilor de la sate, care au muncit decenii întregi pentru a ridica această ţară. Este o mizerie ce au făcut cei care aprobă astfel de dosare pe Măsura 3.2.2. Am cuprins în dosarul pentru Măsura 3.2.2. toate punctele importante, numai că, cu puţin timp înainte de a depune proiectul, cineva de la Guvernul lui Boc a venit şi ne-a spus că s-a schimbat ghidul solicitantului, care se referea la cuprinderea în proiect a unui ONG. Aşa, brusc. Nu numai că nu este corect, dar contravine şi normelor europene să faci acest lucru. Dar se pare că România nu este încă în Uniunea Europeană, de vreme ce ăştia ai lui Boc fac tot ce vor ei. Şi mai au şi curajul să apară pe la televizor şi să îndemne autorităţile să acceseze fonduri. Să îndrăznească cineva să vină la noi în comună şi să-mi reproşeze că nu vreau să fac treabă”, a spus primarul Ion Adam. El a adăugat că proiectul respins pe Măsura 3.2.2. se referea la asfaltarea străzilor pe o porţiune de 10 kilometri, construcţia unei grădiniţe şi dotarea Căminului Cultural. Dezamăgirea primarului este cu atât mai mare cu cât „Guvernul a aruncat, practic, la coşul de gunoi banii locuitorilor, pe care Primăria i-a cheltuit pentru a întocmi acest proiect”. Mai mult, Ion Adam spune că nu a fost surprins de „vestea” că trebuie să mai aştepte mult şi bine până când proiectul va fi finanţat. „Încă de la început, când am pornit la drum cu acest proiect, am fost resemnat cu gândul că nu vom primi banii. Ştiam acest lucru, mai ales că sunt primar liberal şi nu portocaliu. Cine crede că autorităţile de la Bucureşti judecă după principii corecte se înşală. Noi trebuie să ne mişcăm, pentru că suntem datori populaţiei, dar resursele trebuie să le procurăm de pe plan local, nu de la Bucureşti. De aceea, am găsit înţelegere la CJC, care, deşi este condus de un social democrat, ne-a alocat bani pentru unele proiecte”, a mai spus Ion Adam.



12