„GĂURI” DE MILIOANE DE LEI Atunci când a ajuns primar al Mangaliei, Cristian Radu şi-a propus să verifice toate contractele Primăriei din anii anteriori. Şi nu a trecut mult timp până când a descoperit, prin angajaţii aparatului administrativ local, că aproape 80 de contracte de concesiune a unor terenuri din cele şase staţiuni ale municipiului Mangalia au fost atribuite de fostele administraţii unor societăţi la preţuri derizorii. Drept urmare, edilul Mangaliei a dispus, în baza unei hotărâri de Consiliu, rezilierea unilaterală a tuturor contractelor păguboase. „În anii trecuţi s-au închiriat zeci de hectare de teren, la preţuri subevaluate. Vorbim de 75 de contracte de închiriere a unor terenuri din domeniul public şi privat al municipalităţii. Suprafeţele variau de la 3.000 de metri pătraţi la 25.000 de metri pătraţi, fiind situate atât în oraş, cât şi în staţiuni, în zone precum Aleea Steaguri (Neptun), Teatrul de vară (Jupiter) sau în zona limitrofă plajei din Neptun. În urma derulării contractelor, cel mai afectat a fost bugetul public, întrucât terenurile au fost închiriate cu preţuri derizorii, cuprinse între 0,14 euro/mp/an şi 6,3 euro/mp/an”, a spus Cristian Radu. El a afirmat că un alt exemplu de contract păgubos datează din anii 1996 - 1997, când au fost concesionaţi 7.000 de metri pătraţi în Saturn cu o redevenţă anuală de 280 de dolari. „Dacă nu ar fi existat aceste contracte păguboase, Mangalia ar fi putut deveni oraşul cu cel mai mare venit pe cap de locuitor. Însă nu doresc să acuz pe cineva, pentru că nu vreau să fac vânătoare de vrăjitoare”, a spus primarul. Cristian Radu a adăugat că au fost reziliate contractele de concesionare a unor terenuri pe care nu s-a construit nimic. „Am sistat înţelegerile cu societăţile care aveau obligaţia de a construi pe terenul închiriat de la Primărie. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, am decis să rupem unilateral înţelegerile”, a adăugat edilul.
ÎNŢELEGERI NERESPECTATE Mai mult, edilul Mangaliei va pune „tunurile” inclusiv pe locuitorii care au încheiat contracte cu Primăria pentru concesionarea unor terenuri, dar care nu şi-au respectat înţelegerile cu administraţia locală. Radu a afirmat că aceste persoane vor fi sancţionate de Primărie. „Sunt vizate persoanele care au construit pe terenurile concesionate de Primărie fără respectarea prevederilor legale, cele care au schimbat destinaţia construcţiei, precum şi cele care nu au depus cerere de prelungire a contractelor, după expirarea documentelor”, a spus primarul Cristian Radu. El a adăugat că măsurile care se vor lua împotriva persoanelor care au încălcat înţelegerile cu administraţia locală pot merge de la simple avertismente până la rezilierea contractelor.