CERERE Cererea de locuinţe la Mangalia a crescut constant în ultimii ani, astfel încât autorităţile fac faţă cu greu solicitărilor în condiţiile în care, pe fondul unei crize profunde, investiţiile în sector au fost tot mai puţine. Dacă, în trecut, la Mangalia nu s-a putut investi prea mult în construirea de locuinţe din cauza blocajelor politice, acum primarul Cristian Radu caută diverse soluţii pentru mărirea fondului locativ al Mangaliei. El a spus că, în prezent, la Primărie sunt înregistrate mai bine de 1.000 de cereri pentru acordarea de apartamente şi garsoniere. „70% dintre locuitorii care vin la audienţe solicită acordarea de locuinţe. Situaţia de la Mangalia este destul de gravă, în condiţiile în care la Primărie sunt înregistrate mii de astfel de cereri”, a spus primarul.
LOCUINŢE Edilul Mangaliei a declarat că una dintre soluţiile ideale pentru rezolvarea crizei spaţiilor de locuit este construirea de blocuri de tip ANL. În acest sens, Primăria a transmis către Agenţia Naţională pentru Locuinţe o suprafaţă de teren de aproape 9.000 de metri pătraţi, din domeniul privat al municipiului, în vederea construirii de locuinţe pentru tineri. Terenul este transmis cu titlu gratuit, iar pe acesta Agenţia va ridica 84 de apartamente. Pentru ca proiectul să devină realitate, primarul Mangaliei spune că Guvernul trebuie să aloce fondurile necesare demarării proiectului. „Am depus la Guvern documentele necesare privind construirea de blocuri de tip ANL şi sper ca anul viitor să se înceapă construcţia acestor locuinţe”, a spus Cristian Radu.