Primăria Medgidia dorește să faciliteze integrarea pe piața muncii a persoanelor care sunt în căutarea unui loc de muncă. În colaborare cu Universitatea „Ovidius” din Constanța, administrația locală va organiza cursuri pentru șomerii din Medgidia. Prin parcurgerea cursurilor, cei care sunt în căutarea unui loc de muncă se vor putea recalifica în domenii privind dezvoltarea competențelor antreprenoriale, relații publice și comunicare și turism (recepționer). ”Cât mai multe persoane din Medgidia trebuie să aibă șanse de acces și integrare pe piața muncii. Proiectul constă în sesiuni de informare și consiliere profesională, dar și în sesiuni gratuite de formare profesională”, a spus Iordache. La finalul programului, persoanele cele mai active și implicate în cursurile gratuite pot fi premiate pentru cele mai bune planuri de afaceri realizate și pentru elaborarea strategiilor inovatoare de comunicare cu clienții. Autoritatea locală din Medgidia nu este la prima acțiune de acest gen, Primăria organizând anul trecut cursuri de calificare şi recalificare pentru 1.000 de tineri şomeri din municipiu.