Din punctul de vedere al comunicării cu presa, Primăria Mihail Kogălniceanu este închisă. Nu spunem asta decât pentru faptul că de trei zile încercăm să luăm legătura, în orice fel, cu primarul Ancuţa Belu sau cu oricine altcineva din conducerea administraţiei locale, pentru a cere un punct de vedere în legătură cu situaţia câinilor ce au parte de tratamente inumane. Vorbim despre acei câini pe care administraţia locală i-a adunat şi i-a abandonat de două săptămâni într-un ţarc, fără să le dea mâncare, apă şi minima atenţie de care ar avea nevoie bietele animale. Chiar şi după ce am adus în atenţia publicului acest caz, autoritatea locală nu pare să fi luat vreo măsură, astfel că cei 20 de câini adunaţi de pe străzile din comună, pe lângă faptul că sunt agresivi unii cu ceilalţi, deranjează şi liniştea publică, iar oamenii nu mai pot dormi din cauza urletelor. Desigur că bietele animale nu au nicio vină, vinovaţi sunt oamenii, aceia care nu răspund la telefon şi, evident, au şi un motiv serios pentru asta: 20 de patrupede inocente! Vom reveni cu articole pe acest subiect până când cineva din conducerea Primăriei ne va da un punct de vedere şi ne va spune cum este posibil să fie aplicate astfel de tratamente unor suflete vulnerabile.