Salvamarii din staţiunea Mamaia nu vor mai interveni pentru ajutorarea persoanelor aflate în pericol de înec deoarece nu au primit banii de la Guvern pentru desfăşurarea activităţii Vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Salvamarilor (ANS), Adrian Râpă, a declarat, ieri, că, pînă în prezent ...
Primii elevi ai Liceului Tehnologic de Gastronomie, Restaurante şi Hoteluri „Ing. Niculae Nejloveanu”, din Constanţa, situat pe str. Decebal, nr. 15, au participat, ieri, la verificarea competenţelor profesionale acumulate în domeniul gastronomiei, pe parcursul unui an. Comisia de examinare ...
Scandalul de la hotelul Histria, provocat de proprietarul acestei unităţi hoteliere, George Bosânceanu, în momentul demolării, de către Primăria Municipiului Constanţa, a unei terase din imediata apropiere, amplasată ilegal pe domeniul public, a ajuns şi la urechile inspectorilor din cadrul Ministerului ...

Duminică se împlineşte un an de la alegerile locale, motiv pentru care reprezentanţii societăţii Inpublic din Iaşi, specializată pe probleme de sociologie şi marketing, au decis realizarea unui studiu independent în cele mai mari şase oraşe ale ţării, pentru a vedea cît de mulţumiţi sînt locuitorii ...
Începînd de joi, 4 iunie, va fi reluată activitatea de încasare a taxei de acces în staţiunea Mamaia pentru autoturismele care nu au număr de înmatriculare în Constanţa. Potrivit directorului executiv al Serviciului Public de Impozite, Taxe şi Alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) Constanţa, Carmen ...
Surprize pentru copii în toate parcurile din Constanţa Copiii din municipiul Constanţa au avut parte, ieri, de surprize venite din partea Primăriei. Administraţia locală a organizat, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, petreceri surpriză în toate parcurile din oraş. “Ne păstrăm obiceiul de ...
Şi în acest an, cea de-a treia Conferinţă Internaţională a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR), desfăşurată în perioada 27 - 31 mai, în staţiunea Neptun, s-a bucurat de o prezenţă numeroasă din partea asistenţilor medicali, atît ...
Patronul hotelului Histria din Mamaia, George Bosânceanu, şi angajaţii unităţii hoteliere au provocat, ieri dimineaţă, un scandal de proporţii în încercarea de a împiedica demolarea unei terase construite ilegal pe domeniul public. La îndemnul lui Bosânceanu, angajaţii hotelului au aruncat cu sticle ...

Direcţia pentru Sport a Judeţului, Primăria Municipiului şi Consiliul Judeţean Constanţa au pregătit numeroase suprize copiilor în acest sfîrşit de săptămînă. De ziua lor, micuţii sînt invitaţi să facă mişcare în cadrul a două competiţii care au devenit tradiţie în oraşul nostru. Cupa ...
Managerul de campanie la nivel judeţean al PNL, Ovidiu Cupşa, a anunţat, ieri, în conferinţă de presă, că, în aceste zile, va demara campania de strîngere de semnături pentru anularea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 privind impozitul forfetar. Liberalul a precizat că Primăria Constanţa ...
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, directorul Direcţiei Relaţii Internaţionale şi Organizare Evenimente din cadrul Primăriei Constanţa, Petrică Munteanu, reprezentanţii serviciilor deconcentrate şi partidelor politice, cadre militare, primari din judeţ ...

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, ieri, la o dezbatere privind relansarea construcţiilor, că noile date arată că recesiunea economică ar putea dura între doi şi cinci ani, domeniile agriculturii şi construcţiilor putînd reprezenta atuuri pentru relansarea economică a României. El a ...
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a anunţat, ieri, că Primăria caută soluţii pentru reducerea chiriilor anunţate de Regia Autonomă pentru Exploatarea Domeniului Public şi Privat (RAEDPP) şi care ar fi trebuit să fie percepute de la 1 iunie persoanelor care au peste 35 de ani şi locuiesc în locuinţe ANL ...