Apartamentele din Constanța s-au scumpit cu 5 - 10% în ultimul an, îndreptându-se din nou spre pragul de 1.000 euro/mp. Asta în condițiile în care, în restul țării, toamna a adus o ieftinire ușoară. Care-i explicația? Blocajul de la Urbanism, după plecarea estivală a ...
Ceasul ticăie, iar până la declanșarea campaniei electorale mai sunt câteva zile. De joi, ora 00.00, competitorii care se bat pentru un loc în Parlamentul României pot, oficial, să-i convingă pe români că merită să ajungă deputați sau senatori. Față de alte scrutine de acest ...
Dacă aveți de gând să colindați prin Constanța săptămâna aceasta, trebuie să vă regândiți traseul înainte de a pleca la drum. Asta pentru că în tot orașul sunt programate mai multe lucrări de reabilitare a drumurilor, întreținere a sistemului de iluminat public și ...
Sporturile urbane câștigă din ce în ce mai mult teren în rândul tinerilor, pe care îi vedem destul de des în parcuri, pe role sau biciclete. Cel mai mare complex de sporturi urbane din Constanța, Gravity Park, este plin de tineri dornici să își crească nivelul de ...
Pensionarii care obișnuiesc să își petreacă timpul la unul dintre cluburile pentru vârstnici din Constanța trebuie să știe că începând de luni, 7 noiembrie, programul acestor centre se modifică. Dacă, în mod normal, cluburile pentru pensionari sunt deschise zilnic, în ...
Serviciul Public de Asistență Socială (SPAS) din cadrul Primăriei Constanța își umple cămările. În acest sens, a fost lansată o licitație publică pentru achiziționarea de alimente necesare pentru prepararea hranei zilnice pentru beneficiarii serviciilor sociale din administrarea SPAS. Procedura ...
Cei mai mulți oameni care se plimbă prin Parcul Tăbăcărie evită să meargă pe podețele de traversare a minicanalelor din zona lacului Tăbăcărie. Nici nu e de mirare, din moment ce podețele nu inspiră deloc siguranță. Chiar dacă, până acum, structurile respective au mai fost întreținute ...
E plină Constanța de șoferi care nu respectă regulile de circulație, de căruțași care pur și simplu nu înțeleg că dacă merg cu atelajele pe drumurile publice pun în pericol viața participanților la trafic și de scandalagii care tulbură liniștea publică. Însă, din fericire, are și ...
Reabilitarea bulevardului Tomis din Constanța pare să fie unul dintre proiectele fără sfârșit pe care municipalitatea le derulează, ce-i drept, din fonduri proprii. La mai bine de opt luni de la debutul lucrărilor pe tronsonul cuprins între zona Capitol și statuia Lupoaicei, modernizarea este ...
Nu de puține ori s-a întâmplat să se formeze cozi mari la centrele la care se depun dosarele de solicitare a ajutoarelor la încălzire pe care Guvernul și Primăria Constanța le acordă în fiecare iarnă. Iar acest lucru nu este avantajos nici pentru beneficiari, care sunt nevoiți să ...
Mașini parcate pe trotuare sau chiar în mijlocul șoselei, trafic îngreunat și pietoni care fac slalom printre autoturisme - așa ar putea arăta, în viitor, imaginea Constanței. Peisajul descris anterior ar putea deveni realitate cât de curând, după ce magistrații Curții de Apel ...
Moș Crăciun și-a pus spiridușii la treabă pentru a le putea oferi preșcolarilor și elevilor din ciclul primar și gimnazial cadouri frumoase. Primăria Constanța îi vine în ajutor, lansând o licitație pentru achiziționarea de daruri pentru copii. Potrivit unui anunț publicat în ...
Constănțenii care nu au apucat să se înscrie în programul „Respect”, dar îndeplinesc condițiile de includere se pot înregistra pentru a beneficia de tichete valorice până în 20 noiembrie. Amintim că, prin programul „Respect”, se acordă câte patru ...
Mulți conducători auto ar spune că să fii șofer în Constanța este una dintre cele mai mari provocări pe care trebuie să le înfrunte. Iar acest lucru este cauzat, în special, de starea foarte proastă a multor artere rutiere, fie că vorbim despre străduțe și alei lăturalnice sau despre ...
Magistrații Curții de Apel Constanța au respins ca nefondat, luni, 31 octombrie, recursul pe care Consiliul local Constanța l-a înaintat împotriva sentinței prin care Tribunalul Constanța a interzis folosirea caracatițelor ca măsură de sancționare a șoferilor care parchează ilegal. Amintim ...
Sunteți nemulțumiți că sunt prea puține locuri de parcare în Constanța? Atunci trebuie să știți că Primăria va lansa în dezbatere publică un proiect privind asigurarea numărului minim de locuri de parcare pentru lucrările de construcții și amenajări autorizate pe raza municipiului ...