S-a terminat cu gălăgia ca-n codru în Năvodari. Pentru că au existat foarte multe reclamații venite ba din partea turiștilor, ba din partea locuitorilor, dar și pentru că Năvodariul trebuie să demonstreze că este stațiune turistică balneo-climaterică în care predomină liniștea, primarul Nicolae Matei a dat marți o dispoziție prin care se interzice folosirea de mijloace de poluare fonică pe raza orașului între orele 0.00 și 6.00. „În acest interval are prioritate somnul, motiv pentru care este interzisă tulburarea liniștii locuitorilor și turiștilor prin producerea de zgomote cu orice aparat, obiect ori prin strigăte sau larmă“, a declarat primarul. Prin această măsură, autoritatea locală interzice și funcționarea cluburilor sau folosirea de instrumente muzicale la intensitate mare în localuri ori încăperi situate în imobile care au destinația de locuințe sau în apropierea lor. Există și contravenții pentru cei care nu respectă regulile simple de conviețuire, iar sancțiunile vor fi aplicate de Poliția din localitate, care poate recurge până la retragerea autorizației de funcționare pentru persoanele juridice.