La începutul lui februarie, când în judeţul Constanţa a fost cod roşu de ninsoare şi viscol, în oraşului Ovidiu deszăpezirea a fost făcută cu utilajele societăţii Consiliului Local, Ovi Prestcon. „Toţi angajaţii Primăriei, poliţiştii locali şi chiar consilierii au participat la operaţiunile de deszăpezire. Am putut să ne descurcăm bine în faţa intemperiilor. La Ovidiu a fost prezent şi vicepremierul Liviu Dragnea, care a mers împreună cu noi pe drumul ce leagă satul Poiana de Ovidiu, acolo unde, de altfel, au fost cele mai mari probleme. Atunci ne-a întrebat cu ce ne poate sprijini Guvernul. Pentru că utilaje aveam, nu am solicitat decât combustibil. Am trimis deja adresele către Guvern, în prezent fiind în aşteptare. În acele zile consumam aproximativ 1,5 tone de combustibil pe zi. Au fost şapte zile în care s-a lucrat fără încetare pentru ca locuitorii să nu aibă probleme”, a declarat primarul George Scupra.