Primăria Lipniţa a fost înştiinţată că marţi, la Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră de la Călăraşi, a fost semnat un addendum la contractul semnat la finele anului trecut, între administraţia locală constănţeană şi municipalitatea Kainargea, din Districtul Silistra - Bulgaria. Autoritatea locală aştepta încă de la începutul anului semnarea unui document adiţional la contractul iniţial încheiat între cele două părţi şi, în sfârşit, poate continua procedurile pentru elaborarea documentaţiei. „Putem organiza licitaţia pentru desemnarea unei firme care se va ocupa de proiectul transfrontalier. Mai întâi vom publica anunţul licitaţiei pe site-ul Serviciului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) şi apoi vom studia ofertele”, a declarat primarul din Lipniţa. Amintim că Primăria Lipniţa a primit aviz favorabil pentru reabilitarea porţiunii de drum ce va lega comuna Lipniţa de municipalitatea Kainargea, din Districtul Silistra (Bulgaria). Investiţia ce se realizează cu parteneri bulgari vizează reabilitarea a 17,1 kilometri de drum de pământ şi, conform contractului, execuţia lucrărilor ar trebui să dureze un an. Proiectul de realizare a drumului transfrontalier se realizează prin Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007 - 2013. Proiectul transfrontalier a fost iniţiat de Consiliul Local Lipniţa (CL) şi aplicat cu ajutorul reprezentanţilor Direcţiei Generale de Afaceri Europene (DGAE) din CJC şi în colaborare cu municipalitatea Kainargea, din Districtul Silistra - Bulgaria. Primarul comunei constănţene spune că în proiectul transfrontalier este inclusă şi înfiinţarea unui punct de frontieră între Lipniţa şi Kainargea, cu patru benzi. Iniţial se spunea că nu va mai fi nevoie de amenajarea punctului vamal pentru că România ar fi trebuit să intre în Spaţiul Schengen la 1 ianuarie 2011, însă, având în vedere că sunt ţări care încă se opun aderării noastre chiar şi în martie 2011, un termen susţinut de Putere, este foarte posibil ca punctul de frontieră să se înfiinţeze până la finele proiectului transfrontalier.