Primarii cer elaborarea Codului finanţelor publice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
ACoR

Primarii cer elaborarea Codului finanţelor publice

Administrație 04 Iulie 2013 / 00:00 455 accesări

Problemele comunelor sunt multe şi primarii încearcă atât cât le stă în putinţă să le rezolve, fie prin reglementări ce ţin de administraţiile locale, fie prin solicitări de modificare a legilor. La ultima întâlnire a primarilor de comune membre ale Asociaţiei Comunelor din România (ACoR), edilii-şefi au cerut elaborarea Codului finanţelor publice locale. Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, prim-vicepreşedinte al ACoR, a explicat că prin implementarea Codului finanţelor publice locale se realizează sistematizarea şi concentrarea normelor juridice specifice acestui domeniu, subordonate unor principii comune. „În acest fel se va înfiinţa o structură omogenă care să înlesnească cunoaşterea acestor prevederi de către contribuabili, pe de o parte, şi, implicit, de către autorităţile administraţiei publice locale din România, învestite cu organizarea executării în concret a acestor prevederi, în mod unitar, pe de altă parte. Totodată, se creează premisele ca autorităţile administraţiei publice locale să poată elabora şi aproba strategii privind dezvoltarea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale, pe termen mediu şi lung, în concordanţă cu proiecţiile bugetare locale multianuale“, a spus Gâju.



12