Primării constănţene date în judecată de sindicaliştii din învăţămînt

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Primării constănţene date în judecată de sindicaliştii din învăţămînt

Social 31 Iulie 2009 / 00:00 586 accesări

Reprezentanţii Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţămîntul Preuniversitar (SLSIP) Constanţa ameninţă că vor da în judecată autorităţile publice locale în cazul în care nu sînt decontate abonamentele cadrelor didactice care fac naveta. „Avem probleme cu unii primari care nu decontează transportul cadrelor didactice care predau la unităţile/instituţiile de învăţămînt de pe raza localităţilor pe care le gospodăresc”, a declarat vicepreşedintele SLSIP, Mihai Contanu. Potrivit acestuia, mai mulţi profesori se plîng de faptul că sînt nevoiţi să îşi plătească singuri transportul, costul acestuia ajungînd în unele cazuri chiar şi pînă la 300 de lei pe lună. Cel mai grav caz de acest gen este la Medgidia, unde profesorilor nu le-au mai fost decontate cheltuielile pe mijloacele de tarnsport în comun din localitatea de reşedinţă la locul de muncă şi retur din decembrie 2008. „În aceste condiţii, mulţi profesori nu au mai revenit în localităţile respective, ci şi-au căutat un post în oraşul de reşedinţă. Singura posibilitate pe care o avem de a îi ajuta să-şi recupereze banii, este să acţionăm în istanţă autorităţile publice locale, ceea ce probabil vom şi face dacă situaţia nu se rezolvă”, a declarat preşedintele SLSIP, prof. Ioana Purcărea.



12