E OFICIAL! Autorităţile locale sunt cele care vor decide dacă indexează cu rata inflaţiei pe ultimii trei ani taxele şi impozitele locale. Decizia Guvernului de a lăsa la latitudinea primarilor indexarea obligaţiilor către bugetul local şi care nu reprezintă o obligaţie impusă de la nivel central s-a oficializat, ieri, după ce Executivul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă în acest sens. Prin urmare, nebuloasa care s-a creat cu referire la acest subiect s-a clarificat, în cele din urmă, şi nu mai există niciun dubiu. Subiectul taxelor şi impozitelor locale a fost unul amplu dezbătut zile la rând şi interpretat în fel şi chip. Amintim că, în decembrie, obligat de Codul Fiscal, Guvernul a emis o Hotărâre de Guvern conform căreia nivelul taxelor locale creşte în 2013 cu 16,05%. Cum în acea hotărâre nu stătea înscris că autorităţile locale pot decide dacă indexează sau nu obligaţiile către bugetele locale, reprezentanţii Opoziţiei au continuat să bată toba că guvernarea USL aduce noi biruri pentru oamenii de rând. Mai mult, în contextul în care ordonanţa nu a fost adoptată în prima şedinţă de Guvern din 2013, pentru că preşedintele Traian Băsescu nu promulgase încă legea privind abilitarea Guvernului de a emite Ordonanţe pentru perioada vacanţei parlamentare, mai multe administraţii erau pe punctul de a decide majorarea taxelor invocând tocmai decizia de anul trecut a Guvernului. Acesta a fost cazul administraţiilor PDL care au vrut să opereze modificări ale taxelor şi impozitelor arătând cu degetul spre Guvernul Ponta. Una dintre aceste administraţii este şi cea de la Cluj, unde fostului premier Emil Boc i-ar cam fi dat mâna să majoreze niscaiva taxe, însă, din funcţia de primar, în condiţiile în care cei mai mulţi edili şefi au preferat varianta neindexării, ştia că nu ar fi fost o alegere prea bună. Ar fi pierdut capital de imagine. Ca de la premier la premier, Victor Ponta i-a atras atenţia lui Emil Boc că el este cel care a aprobat în 2009 majorarea cu 20% a taxelor locale, însă acum, când e primar, spune că nu va majora taxele. Ponta a remarcat ironic: „este important de care parte a fileului eşti, că-ţi schimbi opiniile“.
SOLUŢII PENTRU GRĂBIŢI Revenind însă la decizia de ieri a Guvernului, vicepremierul Liviu Dragnea le-a transmis primarilor că au la dispoziţie 20 de zile să decidă dacă indexează sau nu impozitele. S-a găsit şi o soluţie pentru cei care au aplicat deja indexarea, dar ar fi dorit să nu o facă. „Pentru anul 2013 se dă posibilitatea autorităţilor locale să reducă taxele locale până la nivelul celor aplicate în 2012“, a explicat Liviu Dragnea, precizând că, prin ordonanţa simplă aprobată ieri, a fost dată o derogare de la prevederile cuprinse în Codul Fiscal. Regula se aplică şi în cazul amenzilor. Mai mult, Dragnea a precizat că „sumele achitate de contribuabili, peste nivelurile impozitelor şi taxelor locale aprobate prin hotărâri ale autorităţilor deliberative, se compensează cu obligaţii de plată către bugetele locale, cu termene de plată viitoare sau se restituie la cererea contribuabililor”. La Constanţa, lucrurile sunt foarte simple. Directorul executiv al Serviciului Public de Impozite şi Taxe, Virginia Uzun, a declarat: „E aşa cum am explicat deja. Taxele şi impozitele locale rămân la valoarea din 2012, fără nicio modificare. Constănţenii nu au avut niciodată motive de îngrijorare. Oricum ar fi fost, s-ar fi găsit o soluţie“.