Primarii din Argeş şi-au asigurat mandatele

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fiind excluşi din partid

Primarii din Argeş şi-au asigurat mandatele

Politică 23 Iulie 2013 / 00:00 324 accesări

Jocurile de culise continuă în cadrul organizaţiei PDL Argeş, iar informaţiile care sunt făcute publice sunt foarte vagi şi clar trunchiate. Nu există niciun dubiu că plecarea în masă a celor 22 de primari din PDL şi intenţia vehiculată de a trece la Mişcarea Populară are legătură cu vizita de acum câteva zile a preşedintelui Traian Băsescu în judeţul Argeş. Probabil, şeful statului a început racolarea şefilor de organizaţii şi mutarea lor într-o altă formaţiune politică cu care speră că mai are şanse să ajungă la guvernare. Hilare sunt însă explicaţiile oferite de liderii, mai bine zis foştii lideri PDL Argeş. Fostul senator Mircea Andrei, preşedintele PDL Argeş, a declarat, ieri, că a demisionat din partid, el motivând prin faptul că Vasile Blaga şi conducerea PDL „au uitat că există judeţul Argeş“. El a spus că, înainte de a-şi da demisia din PDL, a condus şedinţa Consiliului de Coordonare al Organizaţiei PDL Argeş, care a decis excluderea a 22 de primari din acest for, pe motiv că aceştia şi-au dat demisia din funcţiile politice şi nu mai vor să activeze politic. „După această chestiune, au fost excluşi din partid. Trebuia ţinută şedinţa Consiliului de cineva şi am ţinut-o eu, iar apoi mi-am depus demisia“, a precizat Mircea Andrei. Nu trebuie să fii geniu ca să-ţi dai seama că edilii-şefi au fost excluşi din partid ca să nu-şi piardă funcţiile de primar de care ar fi fost privaţi dacă şi-ar fi dat demisia din partid.

Taguri articol


12