Sala mare a Prefecturii a găzduit, vineri, prima şedinţă de instruire a primarilor şi secretarilor din unităţile administrativ - teritoriale din judeţul Constanţa, pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 19 mai 2007 privind demiterea preşedintelui Romaniei, Traian Băsescu, conform prevederilor Hotărîrii de Guvern nr. 371/2007. La şedinţa de vineri au participat membrii comisiei tehnice judeţene, conducerea Prefecturii Constanţa, preşedintele desemnat prin tragere la sorţi al Biroului Electoral Judeţean (BEJ), judecătorul Viorel Theodor Gheorghe, majoritatea primarilor din judeţ. Reprezentanţii Prefecturii au transmis primarilor principalele sarcini pentru buna desfăşurare a referendumului. Conducerea Prefecturii a făcut cunoscută, mai întîi, o adresă a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, prin care prefectul, subprefecţii şi directorii serviciilor descentralizate implicaţi în organizarea referendumului sînt consemnaţi şi nu au voie să intre în concediu. Prefectura a anunţat că, pînă în prezent, a fost întocmită şi transmisă preşedintelui Tribunalului o listă cu jurişti, dar nu judecători şi procurori, care nu fac parte din partide politice, pentru a fi desemnaţi preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare. De asemenea, Prefectura a anunţat că a fost dotat sediul BEJ, care va funcţiona în sediul Prefecturii. Reprezentanţii Guvernului în teritoriu au spus că toate cheltuielile pentru organizarea referendumului vor fi suportate de la bugetul de stat, inclusiv cele privind tipărirea buletinelor, care vor fi realizate la Bucureşti, şi realizarea ştampilelor. Conducerea Prefecturii a ţinut să-i informeze pe primari cu privire la reactualizarea listelor electorale permanente, acţiune care trebuie finalizată pînă la 28 aprilie. Subprefectul Adrian Nicolaescu a precizat că secţiile de votare vor rămîne aceleaşi cu cele de la alegerile din 2004. Principal organizator al referendumului a fost desemnat subprefectul Claudiu Palaz. Acesta le-a cerut primarilor să înainteze minimum trei propuneri pentru numirea preşedinţilor secţiilor de votare. El a mai cerut primarilor să respecte legea cu stricteţe, în special în cazul interzicerii comercializării băuturilor alcoolice pe raza secţiilor de votare. Conducerea Prefecturii a mai anunţat că în gări şi autogări nu vor mai fi înfiinţate secţii de votare. În cadrul discuţiilor, primarul comunei Castelu, Nicolae Anghel (PD), a întrebat conducerea Prefecturii dacă primarii au voie să facă campanie electorală. El a adăugat că în cazul în care primeşte acest drept, atunci îşi va lua concediu pentru a se dedica intereselor partidului, precizînd că este mai important partidul decît administraţia locală?! Deşi a venit cu întîrziere la întîlnirea cu primarii, preşedintele BEJ, Viorel Theodor Gheorghe, a declarat că în secţiile de votare pot fi cel mult şase reprezentanţi ai partidelor politice. De asemenea, el a anunţat că secţiile de votare vor fi fi deschise, în ziua referendumului, între orele 8.00 şi 20.00.