Prefectura Constanţa a organizat ieri o întîlnire tehnică la care au fost invitaţi să participe primarii din judeţ şi directorii serviciilor deconcentrate. Primul punct de pe ordinea de zi a fost cel referitor la aplicarea Legii 273/2006, privind finanţele publice locale. Directorul Direcţiei Judeţene de Trezorerie Constanţa, Laurenţiu Mateizer, a prezentat modul şi criteriile în urma cărora primăriile din judeţ vor beneficia de fonduri de la bugetul de stat. Mateizer a firmat că legea finanţelor publice locale a suferit modificări esenţiale, iar actuala formulă avantajează localităţile sărace şi le defavorizează pe cele bogate. O altă modificare a legislaţiei prezentată de Mateizer se referă la stabilirea ordonatorului de credite, în sensul că nu se mai ocupă Consiliul Judeţean de repartizarea sumelor, ci Direcţia Generală a Finanţelor Publice. Laurenţiu Mateizer a adăugat în intervenţia sa că municipiul Constanţa este dezavantajat din punct de vedere financiar, în comparaţie cu alte localităţi din ţară. El a spus că muncipiul Constanţa a înregistrat pierderi financiare de aprox. 2,8 milioane de lei la sumele defalcate din TVA. La rîndul lor, mai mulţi primari din judeţ au afirmat la unison că se simt nedreptăţiţi în privinţa sumelor defalcate din TVA. De asemenea, primarii, în frunte cu edilul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, au susţinut în faţa reprezentanţilor finanţelor constănţene că noile criterii după care statul va împărţi banii publici nu sînt cele mai corecte. Mariana Gâju a cerut o întîlnire între specialiştii finanţelor publice şi reprezentanţii primăriilor din judeţ privind statutul bugetelor. Un alt subiect abordat în cadrul întîlnirii cu primarii a fost cel referitor la aplicarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 107/2006, privind acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei. Directorul executiv al Direcţiei de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie, Daniela Dragomir, a declarat că în perioada următoare vor fi efectuate controale la primării, unde va fi verificat modul în care este aplicată legea. În replică, primarii din judeţ i-au cerut Danielei Dragomir să intervină la Bucureşti pentru modificarea legii. Mai marii oraşelor şi comunelor au solicitat ca ajutoarele pentru încălzirea locuinţelor să se facă diferenţiat pe fiecare familie, indiferent dacă stau în aceeaşi locuinţă.