MODIFICAREA CODULUI FISCAL La începutul acestui an, când primăriile din judeţul Constanţa îşi drămuiau sărăcia, la Guvern se pregăteau modificările ce urmau a fi aduse Codului Fiscal. Nu puţine sunt primăriile din judeţul care au anunţat că, în acest an, resursele bugetare abia le ajung pentru supravieţuire, edilii fiind resemnaţi în ceea ce priveşte investiţiile. Chiar şi aşa, pregătiţi fiind pentru un an greu, niciunul din primarii constănţeni nu avea cum să prevadă surpriza pe care i-o pregătea Guvernul prin modificările aduse Codului Fiscal. Pe 5 februarie 2014 era aprobată Hotărârea de Guvern nr. 77, prin care în Codul Fiscal se introducea un nou capitol referitor la impozitul pe construcţii, care venea să reglementeze ceea ce trebuie să plătească la bugetul de stat persoanele juridice române sau străine. Vorbim despre impozitul pe construcţiile speciale. În această categorie intră şi eolienele. Numai că acest impozit, în loc să ajungă la autorităţile locale, aşa cum ar fi fost normal, ajunge, potrivit noului Cod, direct la bugetul de stat. „Până acum, în Codul Fiscal nu aveam o astfel de prevedere, care era absolut necesară. În acest nou capitol al Codului Fiscal sunt prinse ca şi construcţii impozabile şi turbinele eoliene, care până acum nu plăteau nimic la centru. Această nouă prevedere a fost inclusă în urma negocierilor cu reprezentanţii FMI, care ar urma să aducă noi venituri la bugetul naţional”, a declarat preşedintele Comisiei de buget-finanţe din cadrul Camerei Deputaţilor, Gheorghe Dragomir. Însă noua prevedere din Codul Fiscal pune pe butuci numeroase administraţii locale constănţene. Este ştiut faptul că judeţul Constanţa este pe primul loc la nivel naţional în ceea ce priveşte numărul de turbine eoliene deja construite (având aproximtiv 90% dintre eolienele la nivel naţional), investiţii care aduceau fonduri suplimentare în bugetele locale, fonduri care veneau să completeze golurile bugetare lăsate de guvernarea Boc în perioada 2008-2012, când au fost reduse semnificativ cotele defalcate. Prin noua reglementare, există primării în judeţul nostru unde bugetele se înjumătăţesc, ca să nu mai vorbim despre acele primării unde încasările din impozitarea eolienelor, care se făceau în baza unor hotărâri ale consiliilor locale respective, erau de două ori bugetul pe un an.
ADMINISTRAŢII LOCALE ÎN PRAGUL FALIMENTULUI Cum Codul Fiscal, cu modificările aduse prin HG nr.77/2015, a intrat deja în vigoare, toate hotărârile consiliilor locale prin care se impozitau construcţiile eoliene devin nule de drept. Pentru foarte mulţi primari din judeţul Constanţa este cea mai grea lovitură pe care le-o putea da Guvernul. La Mircea Vodă, 25% din bugetul comunei venea din aceste impozite. „Eu încă mai sper că Guvernul va reveni asupra acestei decizii sau că va face modificările necesare pentru ca banii din impozitarea eolienelor să ajungă la autorităţile locale. Practic, prin această reglementare, pornim în noul an cu o gaură în buget de 500.000 de lei”, a declarat primarul comunei Mircea Vodă, Dumitru Dedu. Situaţia este mult mai dificilă la Pantelimon, acolo unde diminuarea bugetului este mult mai mare. „Noi am aprobat în Consiliul Local o hotărâre prin care impozitam 0,5% din construcţia de beton pe care a fost montată turbina eoliană. Practic, din bugetul comunei, de 1,75 milioane de lei, 900.000 de lei reprezentau acest impozit. Acum, Guvernul vine şi ne spune că mai avem 40% din buget. Cum vom supravieţui va trebui să ne spună Guvernul”, a declarat primarul comunei Pantelimon, Vasile Neicu. Şi la Independenţa, modificarea Codului Fiscal poate pune lacăt pe uşa Primăriei. „Ne-am bucurat când am aflat că pe raza comunei se va construi un parc eolian. Chiar ne făcusem calcule pentru banii pe care urma să-i încasăm, adică aproximativ 700.000 de lei în acest an. Nu înţeleg acest Guvern, care vine şi ne vorbeşte despre descentralizare, dar care ne lasă fără surse de finanţare. Dacă vor să ne falimenteze, să ne anunţe”, a spus primarul comunei Independenţa, Cristea Gâscan.
IMPOZITUL TRIPLA BUGETUL LA TÂRGUŞOR În comuna Târguşor, unde deja există foarte multe turbine eoliene funcţionale, situaţia este şi mai grea. „Încasările la bugetul local din impozitarea eolinelor era anul acesta de aproximativ 400.000 de euro, în condiţiile în care bugetul comunei pentru acest an era de 200.000 de euro. Acum, cei de la Guvern vor să le vină banii la bugetul de stat. Eu nu mai înţeleg politica Guvernului. Atât timp cât acele construcţii se află în intravilanul localităţii, cum poţi tu, ca Guvern, să vii şi să bagi mâna în bugetul local? Este prea mult”, a afirmat primarul comunei Târguşor, Dumitru Dragu. Comuna Grădina este şi ea lovită în moalele... bugetului de această nouă prevedere a Codului Fiscal. „Noi avem un buget de 800.000 de lei. De pe urma turbinelor eoliene aflate pe teritoriul comunei încasam aproximativ 1,5 milioane de lei pe an, adică aproape de două ori bugetul comunei. Am făcut toate demersurile pentru a-i aduce pe investitori, am făcut tot ce am putut pentru ca investitorii să îşi ia avizele şi să construiască aceste eoliene, iar acum, statul vine şi ia banii din impozit. În aceste condiţii, ce rost are să ne mai zbatem noi pentru a aduce investitori?”, a spus primarul comunei Grădina, Gabriela Iacobici.
SALVAREA POATE VENI DE LA PARLAMENTARI Nemulţumirile primarilor au ajuns la urechile parlamentarilor constănţeni, care încearcă să găsească o rezolvare pentru a salva administraţiile locale de la faliment. „Hotărârea de Guvern va trebui să treacă şi de votul Parlamentului. Acolo vom face numeroase amendamente, pentru a clarifica anumite aspecte. Unul dintre amendamente va fi ca aceste taxe speciale, pentru că despre asta vorbim, să devină venituri la bugetele locale ale primăriilor. Până la urmă, aşa este şi normal, pentru că acele turbine eoliene funcţionează în acele comune, nu la Guvern”, a spus Gheorghe Dragomir. Deputatul PSD Mircea-Titus Dobre a afirmat că această problemă a fost deja ridicată de primari. „Va trebui ca aceşti bani să ajungă la autorităţile locale, pentru că aşa este normal. Mai mult ca sigur, amendamentul privind direcţionarea sumelor către bugetele locale va fi depus în Parlament şi va avea sprijinul parlamentarilor constănţeni, indiferent de partid”, a spus Dobre. Şi senatorul PSD Alexandru Mazăre consideră că noua prevedere din Codul Fiscal trebuie modificată: „Vorbim foarte mult despre descentralizare, dar când vine vorba să facem ceva în acest sens, ne blocăm. Evident că banii obţinuţi din impozitarea eolienelor trebuie să ajungă în bugetele locale, pentru ca primarii să îi poată folosi pentru proiectele comunităţilor. Ca senator, voi sprijini un astfel de demers”.