Directorul executiv al Camerei de Conturi a judeţului Constanţa, Lucian Borş, a afirmat, ieri, că aprox. 15 primării din judeţ au fost controlate în privinţa încasărilor din anul 2005, dar “nu au existat abateri de la prevederile legale”. Camera de Conturi a judeţului Constanţa are în planul de control şi verificarea veniturilor primăriilor în 2006, fără să existe o temă specială de verificare a încasărilor din taxele speciale şi va trece la punerea sa în aplicare. Borş a precizat că verificările se vor axa pe veniturile şi cheltuielile aferente anului 2006, iar primăriile care au încasat taxe speciale vor trebui să justifice modul în care au cheltuit banii proveniţi din aceste încasări. În această situaţie s-ar putea regăsi comunele Limanu şi Ostrov, precum şi oraşul Negru Vodă, care au puncte de trecere a frontierei pe raza administrativ-teritorială şi au încasat taxe speciale în vamă. Pe lîngă acestea, primăriile care au încasat alte tipuri de taxe speciale, cum ar fi cea de tramă stradală, va trebui şi ele să justifice modul cum s-au cheltuit sumele încasate.
Directorul executiv al Camerei de Conturi Constanţa a declarat că, în anul 2006, au fost verificate bugetele locale pe anul 2005, întrucît fiecare control se poate derula doar după încheierea exerciţiului financiar. El a mai precizat că inspectorii nu au întocmit un raport de activitate special pe tema taxelor speciale, dar că, în mod cert, “toate primăriile controlate s-au încadrat în prevederile legale privind utilizarea sumelor atrase la bugetele locale în acest mod”. În măsura în care hotărîrile consiliilor locale privitoare la instituirea unor taxe speciale vor rămîne valabile, legalitatea încasărilor şi a cheltuielilor aferente va fi controlată în 2008.