Un nou apel a fost lansat, ieri, către primarii din judeţul Constanţa, de către Biblioteca Judeţeană „I.N. Roman“ Constanţa, pentru a se înscrie la programul Biblionet. În urmă cu trei ani, Biblioteca Judeţeană „I.N. Roman“ a fost selectată pentru a participa la Programul Naţional Biblionet, care vizează înfiinţarea de Centre de Internet pentru Public (CIP) în bibliotecile locale (prin dotarea cu echipament IT), ca parte a programului de nivel mondial GLOBAL LIBRARIES. Alături de Biblioteca Judeţeană, care devine coordonator şi centru de formare pentru bibliotecile publice din judeţ, au obţinut participarea la prima fază a programului şi 17 biblioteci locale: Medgidia, Băneasa, Cernavodă, Eforie, Hârşova, Năvodari, Negru Vodă, Techirghiol, Agigea, Corbu, Crucea, Cumpăna, Mircea Vodă, Ostrov, Pecineaga, Saraiu şi Topalu. Pentru implementarea efectivă a programului, consiliile locale trebuie să asigure spaţiul corespunzător pentru calculatoare (aprox. 2,5 mp pentru fiecare birou cu computer), să asigure sistemele de încălzire şi aerisire corespunzătoare, precum şi finanţarea costurilor aferente administrării CIP: abonament, poliţă de asigurare pentru echipamentele dotate, dar şi costul transportului şi cazării angajaţilor bibliotecilor care vor participa la instruire.