Primăriile Năvodari şi Medgidia plătesc dobînda pentru obligaţiunile emise

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Primăriile Năvodari şi Medgidia plătesc dobînda pentru obligaţiunile emise

Administrație 27 Martie 2008 / 00:00 991 accesări

Primăria Năvodari a început să plătească, din 20 martie, dobînda aferentă celui de-al 11-lea cupon al obligaţiunilor proprii, în valoare de 1,1375 lei. Dobînda pentru al 11-lea cupon a fost calculată la 9% pe an. Persoanele care deţineau obligaţiuni emise de oraşul Năvodari în data de 14 martie îşi pot ridica sumele cuvenite în perioada 20-28 martie de la ghişeele unde au subscris, ulterior, plăţile fiind efectuate doar la sediul central al BCR Securities, se arată într-un comunicat transmis de Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Pentru cel de-al 12-lea cupon, valoarea dobînzii a fost calculată la 12% pe an, conform mediei dobînzilor interbancare la trei luni, comunicate de Banca Naţională a României, la care se adaugă o primă de 2%. Astfel, obligatarii vor primi, începînd cu 12 iunie, dobînda aferentă celui de-al 12-lea cupon, în valoare de 1,5333 lei, precum şi o rată de 25 lei din principalul obligaţiunilor. Năvodari a emis, pe 23 iunie 2005, 45.000 de obligaţiuni în valoare totală de 4,5 milioane lei, cu o valoare nominală de 100 lei. Dobînda este variabilă şi se plăteşte trimestrial. Dobînda este calculată cu o primă de 2% peste media dobînzilor interbancare la împrumut şi la depozit pe trei luni. Şi Primăria Medgidia a început să plătească, din 21 martie, dobînda pentru cel de-al 12-lea cupon al obligaţiunilor emise, în valoare de 1,1375 lei şi o tranşă de 25 lei din principalul obligaţiunilor. Ca şi la Năvodari, dobînda pentru al 12-lea cupon a fost calculată la 9% pe an. Persoanele care deţineau obligaţiuni emise de Primăria Medgidia în data de 18 martie îşi pot ridica sumele cuvenite în perioada 21-31 martie de la ghişeele unde au subscris. Obligatarii înregistraţi în data de 17 iunie vor primi, începînd cu 20 iunie, dobînda aferentă celui de-al 13-lea cupon, în valoare de 0,7583 lei. Primăria Medgidia a emis, în martie 2005, 21.000 de obligaţiuni în valoare totală de 2,1 milioane lei, cu o valoare nominală de 100 lei şi o maturitate de cinci ani.

Taguri articol


12