Ministerul Finanţelor are la dispoziţie 45 de zile pentru a verifica la fiecare primărie care a primit fonduri de la Guvernul Ungureanu dacă alocarea acelor bani a fost justificată. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, a afirmat că verificarea este efectuată de „Curtea de Conturi a Ministerului Finanţelor“. „Referitor la aplicarea deciziei Curţii Constituţionale, Curtea de Conturi a Ministerului Finanţelor verifică în concret pentru fiecare primărie care a beneficiat de alocarea unor sume, prin Hotărârea de Guvern 255/2012, dacă s-a justificat repartizarea alocaţiilor sumelor respective pentru plăţi de arierate şi/sau cofinanţarea unor proiecte susţinute din fonduri europene. Se solicită primăriilor să pună la dispoziţia organelor de control documentele şi informaţiile necesare şi, în acest fel, se accelerează definitivarea sumelor, conform realităţilor faptice, pentru fiecare primărie şi efectuarea regularizărilor necesare“, a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului. Ministerul Finanţelor a precizat recent că decizia Curţii Constituţionale privind banii alocaţi primăriilor nu a apărut în Monitorul Oficial, astfel că Guvernul va prezenta o soluţie de aplicare a hotărârii în termenul legal de 45 zile de la publicare. (I.H.)