Primarul Basarabiului contestă lipsa descentralizării în învăţămînt

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Primarul Basarabiului contestă lipsa descentralizării în învăţămînt

Administrație 09 Octombrie 2007 / 00:00 654 accesări

Primarul oraşului Basarabi, Nicolae Crivineanu, este nemulţumit de actuala lege a învăţămîntului, în special de prevederile care vizează ca administraţiile locale să asigure banii pentru naveta cadrelor didactice. Crivineanu a declarat că bugetul oraşului este secat cu aprox. 100 de milioane de lei vechi în fiecare lună pentru naveta dascălilor. “În luna mai a acestui an au fost făcute mai multe modificări şi completări ale Legii 128/1997, privind statutul personalului didactic. Este o lege aberantă, pe care o consider neconstituţională. Ar fi fost normal ca Guvernul să asigure finanţarea, pentru că oraşul nostru nu are aceşti bani, dar, fie că îi avem, fie că nu, trebuie să-i alocăm. Guvernul a responsabilizat autorităţile locale, dar nu a asigurat şi sursa de finanţare“, a declarat Crivineanu. El a mai spus că sînt multe alte comune, cu numeroase localităţi în componenţă, care nu au nici măcar banii pe care îi poate asigura oraşul Basarabi. Crivineanu şi-a exprimat indignarea mai ales faţă de faptul că nu există descentralizare în această privinţă. “Dacă Inspectoratul Şcolar Judeţean numeşte aceşti profesori, de ce nu asigură şi transportul, dar şi plata salariilor, pe care tot noi o asigurăm? Din bugetul local este asigurat tot ce ţine de întreţinerea, încălzirea unităţilor de învăţămînt, dar Inspectoratul Şcolar Judeţean numeşte profesorii. Nu mi se pare corect“, a mai spus Crivineanu. El a adăugat că aşteaptă cu nerăbdare reforma învăţămîntului. Şi primarul comunei Independenţa împărtăşeşte opinia edilului din Basarabi. “Ar fi normal ca legea să dea mînă liberă Consiliului Local atunci cînd cadrele didactice nu dau randament. Am dori mai multă libertate în ceea ce priveşte schimbarea, penalizarea sau premierea cadrelor didactice“, a declarat Cristea Gîscan.



12