Primarul demis Iusein Visel se întoarce în funcție! Instanța a luat decizia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Lovitură de teatru la Dobromir

Primarul demis Iusein Visel se întoarce în funcție! Instanța a luat decizia

Administrație 16 Decembrie 2016 / 12:27 3567 accesări
Iusein Visel

Iusein Visel

Întorsătură neașteptată în comuna Dobromir. Primarul demis Iusein Visel se întoarce în funcție. Acest lucru este posibil după ce Visel a câștigat procesul cu Prefectura Constanța, care a luat decizia de a-l demite pe edil în urma condamnării acestuia la închisoare cu suspendare. „(Instanța - n.r.) Admite cererea având ca obiect - suspendare executare act administrativ. În temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, dispune suspendarea executării Ordinului nr. 500 privind constatarea încetării de drept, înainte de termen, a mandatului de primar al comunei Dobromir pentru Iusein Visel, emis la 13.10.2016 de prefectul judeţului Constanţa - Adrian Viorel Nicolaescu, până la soluţionarea prin hotărâre definitivă a cererii în anulare a actului administrativ“, se arată în minuta Tribunalului Constanța. Decizia magistraților nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în cinci zile de la comunicare. Amintim că primarul comunei Dobromir, Iusein Visel, a fost demis, în luna octombrie, de prefectul Constanţei, Adrian Nicolaescu, care a semnat ordinul de încetare a mandatului. „Având în vedere adresa nr. 125/BIRP/06.10.2016 a Curţii de Apel Constanţa, înregistrată la Instituţia Prefectului - Judeţul Constanţa, Decizia Penală nr. 978/P/28.10.2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, Decizia Curții Constituționale nr. 536/06.07.2016 și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 18/08.06.2016, din care reiese că dispozițiile art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali se aplică în cazul condamnării, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, prefectul judeţului Constanţa, Adrian Viorel Nicolaescu, a emis Ordinul nr. 500/2016 prin care s-a constatat încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului primarului comunei Dobromir, Iusein Visel“, se arăta într-un comunicat al Prefecturii. Decizia lui Nicolaescu a venit pe fondul faptului că Iusein Visel a fost condamnat de Judecătoria Medgidia la 6 luni de închisoare cu suspendare.

PREFECTUL, RECLAMAT LA DNA

Decizia prefectului Adrian Nicolaescu a fost luată după ce viceprimarul comunei, Ionuț Ivana, a trimis mai multe adrese prin care a solicitat demiterea primarului Iusein Visel pe motiv că a fost condamnat la închisoare cu suspendare. Ba chiar, la un moment dat, viceprimarul comunei Dobromir a depus la DNA o plângere penală pe numele prefectului Constanței, Adrian Nicolaescu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu. Plângerea penală cu nr. 278/3.10.2016 a fost formulată și împotriva primarului comunei Dobromir, Iusein Visel, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uzurpare de calități oficiale, dar și împotriva secretarului comunei, Iana Stănuța, tot sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu. Ivana a notat că primarul Iusein Visel și secretarul comunei au fost condamnați definitiv, în 2015, pentru infracțiuni de corupție, la pedepse cu suspendare, însă nu au fost suspendați din funcție. „Curtea Constituțională a decis însă că mandatul oricărui ales local încetează de drept ca urmare a unei condamnări definitive, indiferent dacă este cu suspendare sau cu executare. Decizia nr. 536 din 6 iulie 2016 a Curții a fost publicată în „Monitorul Oficial“ din 21 septembrie 2016, însă prefectul județului, Adrian Nicolaescu, nu a luat nicio măsură. Toate amânările prefectului, toată tergiversarea pe marginea acestui subiect, faptul că nici după publicarea deciziei CCR în „Monitor“ nu a luat nicio măsură, ci și-a luat concediu, faptul că nici până acum nu a răspuns la multiplele solicitări pe care i le-am trimis referitor la condamnarea primarului Visel, toată această ignorare mă duce cu gândul dacă nu cumva prefectul închide ochii în fața acestei realități incontestabile. Cu atât mai mult cu cât Iusein Visel este acuzat într-un alt dosar de prejudicierea Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură cu 1,6 milioane de euro. Prefectul nu vede niciun abuz comis de primarul Visel în ciuda tuturor solicitărilor și reclamațiilor pe care le fac locuitorii din Dobromir. Tocmai de aceea am decis să depunem plângere penală la DNA, pentru că această situație nu mai poate continua. Consider că prefectul Adrian Nicolaescu, prin atitudinea sa, protejează grupul de infractori format din primarul Visel și secretarul Stănuța”, a declarat viceprimarul din Dobromir, Ionuț Ivana, la începutul acestei luni.

Taguri articol


12