Primarul din Ciocârlia ar putea rămâne fără mandat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Primarul din Ciocârlia ar putea rămâne fără mandat

Administrație 09 Decembrie 2016 / 17:12 1798 accesări
Primarul din Ciocârlia, Traian Dragomir

Primarul din Ciocârlia, Traian Dragomir

Primarul din Ciocârlia, Traian Dragomir, și-ar putea pierde mandatul. Asta pentru că Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) i-a respins apelul pe care l-a înaintat împotriva deciziei Curții de Apel Constanța care l-a declarat incompatibil. Decizia ICCJ este definitivă, ceea ce înseamnă că, timp de trei ani de la pronunțarea hotărârii, Dragomir nu are voie să ocupe o funcție publică. Amintim că, potrivit Agenției Naționale de Incompatibilitate, primarul din Ciocârlia a fost în incompatibilitate în perioada 18 iunie 2008 - 27 martie 2013, pentru că a deţinut simultan funcţia de primar şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul „Dragomir Traian Întreprindere Familială“. Raportul de incompatibilitate a ieșit la iveală în septembrie 2013, iar primarul l-a contestat la Curtea de Apel Constanța. După multiple amânări, instanța a respins contestația, decizie menținută și de magistrații Curții Supreme.



12