Veşti proaste pentru primarul oraşului Negru Vodă, Ion Nicolin. Potrivit unor informaţii, edilul a pierdut procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI) la Curtea de Apel Bucureşti, care i-a respins, miercuri, contestaţia privind raportul ANI în care Nicolin a fost declarat incompatibil deoarece ar fi exercitat simultan atât funcţia de primar, cât şi cea de reprezentant în Adunările Generale ale Acţionarilor SC RAJA SA. Contactat telefonic, primarul din Negru Vodă a spus că habar nu are de verdictul Curţii de Apel Bucureşti. În schimb, Nicolin a precizat că, în cazul în care este adevărat, va lua legătura cu avocatul său, Călin Pîrjol, pentru a efectua recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Iniţial, Ion Nicolin a contestat raportul ANI, prin care a fost găsit incompatibil, la Curtea de Apel Constanţa, însă judecătorii constănţeni au scos cauza de pe rol, în 14 noiembrie 2012, şi au înaintat-o spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti. Alături de primarul din Negru Vodă se mai află alţi 21 de primari şi viceprimari din judeţul Constanţa, plus alţi 20 din Sibiu, care au fost declaraţi incompatibili întrucât au deţinut şi funcţii de reprezentanţi în Adunările Generale ale unor operatori regionali de utilităţi publice.