Primarul din OItina câștigă războiul cu Prefectura

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Decizie finală a Curții de Apel Constanța

Primarul din OItina câștigă războiul cu Prefectura

Administrație 01 Iulie 2016 / 19:19 1164 accesări
Primarul comunei Oltina, Gheorghe Chirciu: „Voi cere în instanță ca salariile restante să fie suportate de Prefectură sau chiar de fostul prefect Constantin Ion“

Primarul comunei Oltina, Gheorghe Chirciu: „Voi cere în instanță ca salariile restante să fie suportate de Prefectură sau chiar de fostul prefect Constantin Ion“

Fostul și actualul primar din comuna Oltina, Gheorghe Chirciu, a câștigat definitiv, în 29 iunie, bătălia cu Prefectura Constanța. Instanța Curții de Apel Constanța a anulat ordinul semnat de fostul prefect Ion Constantin de încetare a mandatului primarului comunei Oltina, Gheorghe Chirciu. De asemenea, magistrații au hotărât repunerea lui Chirciu în toate drepturile conferite de funcția de primar ales, inclusiv cele de natură salarială. Amintim că Gheorghe Chirciu, care a câștigat un nou mandat în 5 iunie, a fost destituit din funcția de primar printr-un ordin al fostului prefect Constantin Ion, în 15 septembrie 2015, ca urmare a unei condamnări definitive la două luni de închisoare cu suspendare pentru uz de armă fără a avea permis. Chirciu a atacat ordinul în instanță, motivând că acesta a fost emis abia după reabilitarea lui.

Preşedintele organizației județene Constanța a PNL, deputatul Gheorghe Dragomir, consideră că decizia instanţei judecătoreşti este una normală. „Hotărârea Curţii de Apel Constanţa vine în asentimentul tuturor localnicilor din Oltina care, la alegerile locale din 5 iunie anul curent, i-au acordat încredere primarului Gheorghe Chirciu pentru un nou mandat în fruntea administraţiei publice locale. Edilul rămâne unul dintre primarii liberali cu rezultate foarte bune la nivelul judeţului. Decizia Instituţiei Prefectului Constanţa de a-l suspenda pe Chirciu din funcţia de primar al comunei Oltina a fost una nedreaptă, luată pe genunchi şi fără temei”, a afirmat Dragomir. La rândul său, Gheorghe Chirciu a declarat că ar trebui să primească toate salariile restante. „Este o reparație morală. I-am spus fostului prefect că demiterea mea a fost ilegală, pentru eu aveam cazierul curat. Nu a înțeles, iar acum instanța mi-a dat dreptate. Deși trebuie să primesc salariile restante de la Primărie, eu, ca actual primar, voi cere în instanță ca acești bani să fie suportați de Prefectură sau chiar de Constantin Ion, pentru că nu Primăria Oltina m-a demis“, a spus Chirciu.



12