Primarii oraşelor din România s-au întâlnit, în urmă cu câteva zile, la Poiana Braşov, pentru a dezbate, alături de câţiva miniştri, problemele administraţiei publice locale. Unul din reprezentanţii judeţului Constanţa a fost primarul oraşului Cernavodă, Mariana Mircea, care deţine şi postul de vicepreşedinte al Asociaţiei Oraşelor din România (AOR), zona 2. Cu acestă ocazie, Mariana Mircea a fost desemnată unul din cei mai activi primari ai ultimului an. Luată la „ţintă” de prefectul Caludiu Palaz, care doreşte să organizeze un referendum pentru demiterea, la cererea unor „cetăţeni” care se declară nemulţumiţi de activitatea sa, primarul Mariana Mircea a fost premiată pentru activitatea sa la nivelul oraşului pe care-l conduce. Alături de Mariana Mircea, distincţii asemănătoare au primit primari din toate cele şapte zone ale AOR.