Primarul Mazăre deschide World Elite Aerobatic Formula… din aer!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cu o săritură de la peste 3.000 de metri altitudine

Primarul Mazăre deschide World Elite Aerobatic Formula… din aer!

Eveniment 09 Iulie 2009 / 00:00 4432 accesări

Aerodromul de la Tuzla a constituit, ieri, cadrul unui eveniment mai puţin obişnuit. Primarul Radu Mazăre, a sărit, în premieră, cu paraşuta! Potrivit tandem-masterului Adrian Constandache, edilul s-a descurcat excelent, nelăsînd să se vadă că aceasta a fost prima sa încercare decît prin multitudinea de întrebări cu care i-a asaltat pe specialiştii de la aerodrom. Acest exerciţiu a fost un antrenament pentru „lovitura de maestru” pe care Mazăre o pregăteşte pentru deschiderea FAI Mamaia - World Elite Aerobatic Formula, de sîmbătă: o săritură cu paraşuta de la o înălţime de peste 3.000 de metri! Tandem-master-ul Adrian Constandache a declarat că au zburat 30 de minute pentru a atinge altitudinea necesară, de peste 3.000 de metri. Pregătirile au început încă de la sol, primarul cerînd explicaţii despre echipament şi detaliile tehnice ale avionului. „Am sărit de la peste 3.000 de metri altitudine, şi am fost în cădere liberă pînă la 1.200. Timp de 37 de secunde, am „căzut” cu 215 km/h. Cînd am atins 1.200 altitudine, am deschis paraşuta. Radu Mazăre s-a comportat admirabil. N-aş fi zis că este prima sa săritură”, a declarat tandem-master-ul Adrian Constandache. Odată cu Radu Mazăre au mai sărit fiul său, Răducu (care a primit toate explicaţiile necesare chiar de la tatăl său), şi fratele său, Mihai Mazăre. În ciuda reticenţei pe care, pînă nu demult, o avea faţă de practicarea acestui sport, considerat de el „periculos”, paraşutismul a fost, pentru primarul Mazăre, „dragoste la prima vedere”.

Cei mai buni piloţi din lume au luat lecţii de kite-surf de la Radu Mazăre

După ce a experimentat, pentru prima oară, „senzaţiile tari” ale aerului, la înălţime, domeniul în care excelează participanţii la FAI Mamaia - World Elite Acrobatic Formula, Mazăre i-a invitat pe primii aşi ai aerului sosiţi ieri la Mamaia, pe malul mării, iniţiindu-i în tainele kite-surf-ului. Multipla campioană mondială de aviaţie acrobatică Svetlana Kapanina (Rusia) şi pilotul american Hubie Tolson au „coborît” pe plaja H2O din Mamaia, unde, timp de cîteva ore, au fost simpli ucenici de kite-boarding, învăţînd primele mişcări de la primarul Constanţei. Prima lecţie a fost dată la sol şi a constat în mişcările de bază privind controlarea zmeului (kite - n.r.). Kapanina şi Tolson au fost atenţi la fiecare detaliu. După ce le-a explicat noţiunile de bază, Mazăre le-a făcut piloţilor o demonstraţie pe apă. Cei doi piloţi au trecut imediat la proba practică, instructorii de kite-surf oferindu-le zmee de dimensiuni mici, care pot fi controlate mai uşor. Chiar şi aşa, Svetlana Kapanina a reuşit cu greu să-şi ţină în frîu zmeul. Ea a declarat despre kite-surf că este un sport fascinant şi că i-ar plăcea să îl poată practica, însă a promis că, pînă va fi expertă în controlul zmeului, va face dovada măiestriei sale la bordul avionului de acrobaţie pe care l-a adus pentru concursul aviatic din Mamaia. „Este destul de greu să manevrezi zmeul. Nu cred că aş putea învăţa într-o zi toate mişcările de bază. În ceea ce priveşte competiţia care va debuta vineri, va fi foarte interesant, un adevărat show“, a declarat Kapanina. Hubie Tolson, pilotul care va reprezenta SUA, s-a declarat foarte interesat de kite-surf, dar a promis că va aprofunda cunoştinţele în acest sport după ce se termină sezonul competiţional aeronautic. „Cred că este foarte interesant să faci kite-surf. Nu cred că este indicat să încerc acum să fac kite-surf, avînd în vedere că voi participa la competiţie. Despre competiţia din weekend trebuie să spun că este un nou format, în care trebuie să ne dovedim măiestria într-un timp dat. Sîntem în luptă cu timpul, sîntem deasupra apei şi este foarte, foarte periculos, pentru că apa şi aerul se confundă în zbor. Un moment de neatenţie te poate costa enorm. Cu toate acestea, cred că va fi un adevărat spectacol şi mă bucur că ne aflăm acum pe plajă la Mamaia“, a declarat Tolson.

Centrul de comandă al competiţiei aeriene, pe plaja Cafe del Mar

Staţiunea Mamaia va găzdui, în perioada 10-12 iulie, în premieră pentru Constanţa, dar şi pentru România, o etapă din cadrul Campionatului Mondial de Acrobaţie Aviatică, desfăşurat sub egida Federaţiei Aeronautice Internaţionale (FAI). Evenimentul este organizat de compania constănţeană Regional Air Services - Aerodrom Tuzla, Asociaţia Română pentru Promovarea Aviaţiei, multiplul campion mondial la acrobaţie aeriană Jurgis Kairys, Primăria Municipiului Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa. FAI Mamaia - World Elite Aerobatic Formula este o competiţie sportivă de înaltă clasă, în care cei mai buni piloţi din lume îşi vor arăta îndemînarea. FAI - Mamaia World Elite Aerobatic Formula se va desfăşura în două etape: acrobaţie cu program impus şi acrobaţie freestyle. La etapa din Mamaia din cadrul Campionatului Mondial de Acrobaţie Aviatică vor evolua: multipla compioană mondială Svetlana Kapanina, care va reprezenta Rusia, campionul naţional al SUA, Hubie Tolson, campionul naţional al Marii Britanii Tom Cassels, deţinătorul recordului mondial pentru cel mai mare număr de tonouri efectuate succesiv Zoltan Veres, din Ungaria, Philipp Steinbach, reprezentînd Germania, Renoud Escalle, reprezentînd Franţa, şi Pierre Marmi, reprezentînd Elveţia. Juriul FAI Mamaia World Elite Aerobatic Formula este format din patru dintre cei mai buni arbitri de aviaţie avizaţi de FAI: Quintin Hawthorne - Africa de Sud, John Gailard - Africa de Sud, Kimo Virtannen - Finlanda, Lars Arvidson - Suedia. Dacă pînă ieri se anunţase faptul că centrul de comandă al competiţiei va fi stabilit la hotelul Vega, organizatorii competiţiei au anunţat, ieri, că locaţia va fi mutată. După mai multe discuţii, organizatorii au hotărît mutarea centrului de comandă în zona Cazino din Mamaia, pe plaja Cafe del Mar.



12