Dosarul în care pedelistul Nicolae Anghel, primarul comunei constănţene Castelu, este acuzat de lovire sau alte violenţe a fost trimis, ieri, pe rolul Judecătoriei Medgidia. În urma cercetărilor efectuate, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia au stabilit că, pe data de 7 martie 2009, edilul Nicolae Anghel a asistat la un meci de fotbal, disputat între echipele Viitorul Nisipari şi Dunărea Ostrov. Agresiunea a avut loc după ce arbitrul partidei, Gelu Dimaca, profesor de sport la Grupul Şcolar „Dragomir Hurmuzescu”, din oraşul Medgidia, a avut „tupeul” de a-l elimina pe portarul formaţiei din Nisipari pentru comportament nesportiv, enervându-l la culme pe Nicolae Anghel. În timpul pauzei, spun procurorii, primarul, furios, a dat buzna în vestiarul arbitrilor, hotărât să-şi facă singur dreptate. Potrivit rechizitoriului, acesta a început să-l înjure pe Gelu Dimaca, după care s-a apropiat fulgerător de el şi l-a izbit cu pumnul în figură, doborându-l la pământ. Anchetatorii spun că la incident au fost martori cei doi asistenţi ai arbitrului. În urma loviturii încasate, Gelu Dimaca a avut nevoie de patru zile de îngrijiri medicale. Procurorii spun că, la audieri, Nicolae Anghel a recunoscut altercaţia al cărei protagonist a fost, mărturisind că l-a împins pe arbitru în peretele vestiarului, dar negând că l-ar fi lovit. Edilul va fi judecat, în stare de libertate, pentru comiterea infracţiunii de loviri sau alte violenţe. Victima lui s-a constituit în parte civilă, urmând să-şi expună pretenţiile în faţa instanţei. Numele edilului Nicolae Anghel mai este implicat în alte două dosare, unul întocmit în 2006 pentru infracţiuni la Legea cec-ului (pentru care i s-a aplicat o sancţiune cu caracter administrativ) şi unul deschis în 2009, pentru infracţiuni de fond forestier. Am încercat să obţinem un punct de vedere de la Nicolae Anghel, dar acesta nu a putut fi contactat.