Agenţia Domeniilor Statului (ADS) Bucureşti a deschis acţiune în instanţă împotriva Comisiei Locale a Fondului Funciar Agigea, al cărui preşedinte este primarul PD, Ion Ioniţă, pentru recuperarea unei suprafeţe totale de 48,4 ha din domeniul privat al statului. Acţiunea a fost înaintată Judecătoriei Constanţa în urma controlului efectuat de compartimentul specializat al ADS care a constatat că reprezentanţii statului au fost determinaţi să predea terenul prin inducere în eroare, înşelăciune şi viclenie, iar suprafeţele nu au fost folosite pentru reconstituirea dreptului de proprietate a persoanelor îndreptăţite, ci au fost distribuite după bunul plac al primarului Ioniţă. Şi Consiliul Local Agigea doreşte ca primarul democrat care a înstrăinat alte 95 de ha din păşunea comunei să le readucă în administrarea strictă a Consiliului Local, singurul organism care poate decide modul în care poate fi folosit terenul cu destinaţie păşune. Aproape toate instituţiile statului au găsit mari nereguli în actele privind achiziţiile publice, falsificarea a numeroase documente oficiale şi săvîrşirea de abuzuri şi ilegalităţi în formă calificată care cad în sarcina lui Ion Ioniţă.
În plus, la Serviciul Teritorial Anticorupţie Constanţa din cadrul Departamentului Naţional Anticorupţie (DNA), Ion Ioniţă are un dosar finalizat care vizează afaceri ilegale cu terenuri. În cauză este învinuit şi braşoveanul Ion Sandu, care a intermediat vînzările terenurilor pe care, conform dosarului, i le furniza Ioniţă după ce îi înşela pe adevăraţii proprietari. "Dosarul este finalizat de o lună, însă acuzaţiile nu au putut fi aduse la cunoştinţa învinuiţilor", a declarat procurorul şef al DNA Constanţa, Florin Tîrnăcop. El i-a convocat pe cei doi ieri pentru a le prezenta, în prezenţa avocaţilor, materialul. "S-au prezentat doi avocaţi din Braşov, însă Ion Sandu nu a venit la Constanţa. Soţia lui a sunat să spună că soţul ei este sub sedative, în spital. Nici Ion Ioniţă nu s-a prezentat, dar nici nu a comunicat unde poate fi găsit pentru că eram dispus să îi prezint acuzaţiile chiar şi acasă", a mai spus Tîrnăcop.
Ioniţă afirmă că DNA acţionează împotriva sa la ordin
Contactat telefonic, primarul din Agigea a declarat că abia stă pe picioare pentru că îl supără foarte tare... o măsea. "În plus, mi-am luxat astăzi piciorul. Am căzut pe scări cînd mă duceam să mă întîlnesc cu avocatul", a declarat Ioniţă. El nu a precizat cît de "gravă" este "buba", cert este că aceasta este motivul pentru care nu s-a prezentat la DNA. Primarul din Agigea a afirmat că, în timpul audierilor procurorul Tîrnăcop a intenţionat să îl reţină pentru 24 de ore, "însă nu a reuşit pentru că am documente". Ioniţă a mai spus că el ar vrea ca alt procuror să se ocupe de dosar, susţinînd că Florin Tîrnăcop acţionează la ordin în cazul care îl priveşte. Păi cine conduce acum România şi dă ordine? Nu cumva colegii de partid ai lui Ioniţă? S-au supărat prietenii de la PD şi "dau ordine" procurorilor? Adică dl primar vrea să spună că instituţiile statului conduse de actuala putere sînt comandate politic? "Nu am mai văzut aşa ceva nici măcar în filme! Nu credeam că trebuie să alerg o lună după o persoană pentru a-i prezenta materilul probator! De altfel, dl primar nu a depus nici un document pînă în prezent pentru a se justifica. În ceea ce priveşte acuzaţia că aş fi acţionat din ordinul nu ştiu cui, atunci ce mă oprea să îl reţin 24 de ore dacă era ordin? Primarul Ioniţă nu a fost reţinut pentru că nu erau întrunite elementele legale care să reclame această măsură. Este ciudată afirmaţia că aş fi intenţionat să îl reţin pentru cercetări ca şi cea care vizează imparţialitatea mea. De ce nu a formulat cerere de recuzare dacă a considerat că nu este tratat conform procedurii? Despre modul în care se eschivează să ia la cunoştinţă de ceea ce se află la dosar nu a afirmat nimic?", a întrebat Florin Tîrnăcop.
Îi răspundem noi procurorului şef: nu a spus nimic! În schimb, Ioniţă a declarat că vrea să facă investiţii de un miliard de lei vechi pentru comunitate, deşi proiectele avizate de mai bine de un an privind pietruirea drumurilor din Lazu şi Agigea ca şi cel de extindere a reţelei de alimentare cu apă sînt ţinute de edilul democrat la sertar. Ioniţă nu a mişcat nici un deget nici pentru construirea grădiniţei din Agigea şi a Şcolii din Lazu, precum şi a reţelei de canalizare şi extinderea celei de alimentare cu energie electrică din cartierele noi ale comunei, proiecte de asemenea avizate de consilierii locali care au alocat şi sumele necesare. În schimb, primarul cel "harnic", cu mari dureri de măsea şi cu piciorul luxat, a fost văzut ieri după-amiază la volanul Daciei de culoare albă cu nr. de înmatriculare CT 25 CLA pe străzile din localitate, însă în mod sigur nu avea de gînd să se prezinte la DNA, unde procurorul şef l-a aşteptat pentru îndeplinirea formalităţilor legale înainte de a trimite dosarul pe rolul instanţei de judecată.