Primarul Romei doreşte restaurarea monumentelor din oraş

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Primarul Romei doreşte restaurarea monumentelor din oraş

Externe 10 Iunie 2014 / 14:11 126 accesări

Primarul Romei, Ignazio Marino, a lansat, ieri, ideea unei fundaţii deschise pentru filantropii şi cercetătorii din lumea întreagă, care să piloteze restaurarea monumentelor istorice din oraş, considerând că patrimoniul din Cetatea Eternă aparţine întregii omeniri. "Ne gândim la posibilitatea de a înfiinţa o fundaţie care să aibă numele "Prietenii Romei" sau "Moştenirea Romei", a declarat Ignazio Marino, în faţa unui grup de ambasadori, printre care s-au numărat cei ai Statelor Unite, Marii Britanii, Franţei şi Azerbaidjanului, dar şi a unui mic grup de jurnalişti. Roma deţine un număr uriaş de site-uri arheologice şi "nu poate să administreze totul de una singură", a declarat primarul Ignazio Marino, ales în urmă cu un an în fruntea acestei metropole de peste 5 milioane de locuitori. El a prezentat într-o serie de filme proiectele considerate a fi cele mai importante şi urgente, al căror buget total de restaurare este de peste 200 de milioane de dolari. Printre ele se află celebrul Mausoleu al lui Augustus, construit în urmă cu 2.000 de ani, a cărui renovare este estimată la 8 milioane de euro, dar şi situri mai puţin cunoscute publicului larg, precum Criptoporticul Băilor lui Traian (1,5 milioane de euro pentru lucrările necesare) şi Cisterna celor Şapte Săli (6 milioane de euro pentru lucrările necesare). Inclus în proiect, Capitoliul, sediul Primăriei din Roma, are nevoie de o renovare a faţadei şi a pieţei alăturate, concepută de Michelangelo. Mai multe case de modă sponsorizează deja restaurarea unor situri celebre: Tod's alocă 25 milioane de euro pentru restaurarea Colosseumului, Fendi sprijină restaurarea Fântânii Trevi, Bulgari sprijină restaurarea Pieţei Spaniei.



12