Evenimentele din cadrul Primăverii arabe au provocat intensificarea activităţii extremiştilor din ţările în care s-a schimbat regimul, a declarat James Clapper, directorul Informaţiilor americane. “Instabilitatea a oferit o mare libertate operaţională teroriştilor implicaţi în Jihadul universal, într-un moment în care forţele de securitate din ţările în care se schimbase regimul erau obligate să se concentreze pe menţinerea ordinii publice Această instabilitate generează o creştere a nemulţumirii în societate, destabilizarea organismelor guvernamentale şi provoacă probleme economice”, a explicat oficialul american. SUA au declarat astfel pentru prima dată că evenimentele Primăverii arabe, pe care au susţinut-o, ar putea provoca apariţia unor noi zone de activitate teroristă. James Clapper a recunoscut că lupta antiterorism s-a întrerupt în Yemen, Tunisia, Egipt şi Libia, în urma schimbării de regim. Oficialul a estimat că probabil cooperarea în combaterea terorismului nu va fi relansată curând.
Îngrijorarea în privinţa iminenta unui tac terorist de amploare rămâne mare. Patru islamişti radicali au recunoscut ieri că plănuiau să detoneze o bombă la Bursa din Londra şi să comită atacuri în stil Mumbai în capitala britanică. Mohammed Chowdhury, Shah Rahman, Gurukanth Desai şi Abdul Miah au pledat vinovat pentru organizarea unor acte de terorism. Bărbaţii, din Londra şi Cardiff, au fost arestaţi în decembrie 2010. Alţi cinci bărbaţi au pledat vinovat pentru alte acuzaţii de terorism. Bărbaţii, toţi cetăţeni britanici, fuseseră inspiraţi de predicile extremistului Anwar al-Awlaki, ucis recent. Teroriştii care au recunoscut complotul împotriva Bursei intenţionau să trimită cinci bombe către diverse ţinte, înainte de Crăciunul 2010, şi au discutat despre lansarea unei atrocităţi în stilul Mumbai.
O listă scrisă de mână, cu diverse ţinte, a fost descoperită în locuinţa unuia dintre islamişti şi reprezintă numele şi adresele primarului Londrei, Boris Johnson, adresele unor rabini, ale Ambasadei americane şi Bursei. Conspiraţia a fost descoperită de unităţile antiterorism înainte de stabilirea unor date pentru atacuri. Teroriştii au reuşit să intre în contact pentru că aparţineau unor grupări radicale şi au păstrat legătura prin Internet, pe telefoane mobile şi prin întâlniri. Aceştia se întâlneau în parcuri, pentru a face supravegherea mai dificilă. Mohammed Chowdhury, de 21, şi complicele său din Londra, Shah Rahman, de 28, au fost urmăriţi de agenţi sub acoperire la 28 noiembrie 2010 în timp ce monitorizau Big Ben, Westminster Abbey şi Palatul Westminster.