„Primăvara aromânilor”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Primăvara aromânilor”

Monden 07 Aprilie 2014 / 00:00 1244 accesări

Comunitatea Armână din România, Filiala Constanţa, a organizat, ieri, cea de a VII-a ediţie a Concertului „Primuveara a Armânjloru” - „Primăvara aromânilor”. Evenimentul s-a desfăşurat pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor şi a adunat numeroşi membri ai comunităţii, dar şi câteva personaje importante din lumea sportului, precum fostul preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, sau handbalistul Marius Stavrositu, cărora li s-au înmânat diplome onorifice pentru activitatea lor. Astfel de distincţii au fost acordate şi jucătoarelor de tenis Simona Halep şi Eliza Samara, care au fost ridicate de membrii familiilor celor două sportive.

Evenimentul a continuat cu o suită de dansuri şi cântece tradiţionale armâneşti, pe scenă putând fi urmăriţi artişti precum Hrista Lupci (formaţia Iholu), Gheorghe Caraulani (formaţia Vlahos) şi Gigi Sima - Pindu, Stelian Arău (formaţia Makidonia), dar şi alţi membri ai unor formaţii precum Kavalla, Steaua di Vreari, Gramoste, Armâname sau Agapimu. Programul a fost completat cu reprezentaţia ansamblului de dansuri Iholu.

Taguri articol


12