„Primăvara şi iubirea”, în spectacol la Colegiul de Arte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
De Ziua Internaţională a Francofoniei

„Primăvara şi iubirea”, în spectacol la Colegiul de Arte

Cultură 21 Martie 2014 / 00:00 1870 accesări

„Primăvara şi iubirea” şi Ziua Internaţională a Francofoniei au fost sărbătorite ieri, cu muzică, poezie, dans şi teatru, de către elevii şi profesorii Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria”. Zeci de adolescenţi au urcat, în prima zi a primăverii astronomice, pe scena sălii de spectacole „Sergiu Celibidache”, pentru a celebra tinereţea şi bucuria de a trăi în limbile română, engleză, franceză şi italiană. Aproape 30 de momente artistice i-au avut ca protagonişti pe talentaţii elevi.

„Arta şi tot ceea ce ţine de artă se reunesc în acest spectacol. Mă bucur să îi am alături de mine pe toţi colegii, mai mari sau mai mici. Am participat la acest spectacol datorită profesoarei mele de limba italiană, Angela Doicescu”, a spus elevul Teodor Negreanu, din clasa a X-a, care studiază pianul şi vioara. Olimpic la italiană, adolescentul a interpretat o piesă în limba lui Dante, „Dio come ti amo”, care s-a bucurat de un real succes. Şi elevul Alexandru-Claudiu Băluţă, pregătit de profesoara de canto Laura Eftimie, a emoţionat publicul cu vocea sa. „Îmi place acest gen de spectacol deoarece elevii, profesorii şi cei din sală ne văd şi într-o altă postură”, a spus adolescentul, care a participat şi la concursul TV „Vocea României”.

COMUNIUNE PE SCENĂ A simţit fiorii primăverii şi ai iubirii în pas de dans şi eleva Bianca Beatrice Barbatos, care a prezentat un moment de dans contemporan, „Feeling”, de inspiraţie jungle. „Sunt mereu prezentă la orice spectacol”, a menţionat Bianca.

Tot în paşi de dans a evoluat şi Cătălina Leu. „Îmi place acest spectacol deoarece, în acest fel, promovăm talentele de la noi din şcoală şi astfel ne cunoaştem mai bine între noi, colegii”, a spus Cătălina, elevă în clasa a VII-a, care a prezentat un dans spaniol de caracter, sub îndrumarea profesoarei Delia Boeru.

MOTIV DE MÂNDRIE „Iniţiativa acestui proiect aparţine în totalitate copiilor: ei au iniţiat acest eveniment, au lucrat şi la afişul evenimentului, au pregătit şi numerele artistice. În acest fel, au avut ocazia să iasă la rampă. Prezentatorii, de exemplu, sunt la clasele de Arhitectură, Design, Arte Vizuale şi ei nu ştiu ce înseamnă scena. Ne-am ocupat eu şi profesoara de canto Luminiţa Popa să-i îndrumăm şi să le oferim această ocazie de a lua contact cu scândura, să vadă ce înseamnă să se prezinte în faţa unui public numeros. Acest spectacol este un prilej pentru noi, profesorii, să ne mândrim cu elevii noştri”, a spus profesoara de limba engleză Felicia Georgescu, responsabila Comisiei de Limbi Moderne a CNA „Regina Maria”.

Ziua Francofoniei este celebrată în întreaga lume, pe 20 martie, începând cu anul 1970, dată la care s-a înfiinţat Agenţia de Cooperare Culturală şi Tehnică. La malul mării, sub egida Alianţei Franceze Constanţa, sărbătoarea Francofoniei s-a extins pe parcursul mai multor zile. Ea a fost anunţată de concursul internaţional „La plume d’or”, la care elevii constănţeni au participat, pe 19 martie, la fel ca şi colegii lor francofoni din întreaga lume şi va culmina cu „Zilele filmului francofon”, care se vor desfăşura săptămâna viitoare, în perioada 24-27 martie, la Cityplex.

Proiectul „Primăvara şi iubirea” („Spring and Romance”, „Printemps et Amour", „Primavera e Amore”), ajuns la cea de-a IV-a ediţie, este realizat la iniţiativa elevilor şi organizat de profesorii Catedrei de limbi moderne a Colegiului „Regina Maria”: Simona Barbu, Felicia Georgescu, Alina Leonte, Elena Vilău - limba engleză, Angela Doicescu - limba italiană, Alexandra Popescu, Florina Scupi şi Valeria Băluţă - limba franceză. Evenimentul nu ar fi fost posibil fără colaborarea cu profesorii de muzică: Luminiţa Popa, Roxana Băluţă, Laura Eftimie, Alina Deleanu, Gabriela Oprea, Stelică Oprea, Livia Tiţa-Bibu, precum şi cu profesorii de coregrafie - Roxana Xenis-Oprea, Delia Boeru şi Ilinca Valentina.

Taguri articol


12