Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa a anunţat primele cazuri de toxiinfecţie alimentară din acest sezon. „Nu sunt cazuri în focare, sunt cazuri izolate, întâlnite atât la copii, cât şi la adulţi”, a declarat directorul executiv al DSPJ Constanţa, dr. Constantin Dina. Şi numărul cazurilor de boli diareice acute este în creştere la Constanţa. Dr. Dina susţine că se observă o uşoară creştere, în special în rândul copiilor. „S-a încercat efectuarea unor anchete pentru a vedea cauza care a dus la declanşarea bolilor, atât diareice acute, cât şi toxiinfecţiilor alimentare, însă nu s-a ajuns la o concluzie. Cauzele pot fi numeroase”, spune directorul. Tocmai din acest motiv medicii ne sfătuiesc să respectăm cu mare stricteţe regulile de igienă şi să consumăm doar alimente „sigure”. Înainte de consum, toate fructele şi legumele trebuie să fie spălate cu apă din abundenţă. De asemenea, alimentele trebuie consumate doar dacă au fost păstrate la temperaturile recomandate de către producători. În cazul în care unele produse alimentare au modificări organoleptice, de culoare, gust sau miros, acestea trebuie aruncate.