Primele ciocniri între kurzi și rebelii sirieni sprijiniți de Turcia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Primele ciocniri între kurzi și rebelii sirieni sprijiniți de Turcia

Externe 28 August 2016 / 07:52 546 accesări

Luptătorii kurzi din Siria au anunțat sâmbătă primele ciocniri cu rebelii sirieni sprijiniți de Turcia, după intervenția armatei turce peste frontieră, începând de miercuri, transmite Xinhua.

Consiliul Militar din Jarablus, parte a Forțelor Democratice Siriene (SDF, conduse de kurzi) afirmă că luptele au avut loc în satul Amarneh, la sud de orașul Jarablus, cucerit recent de Armata Siriană Liberă (FSA, susținută de Turcia).

SDF susține că a distrus trei tancuri ale armatei turce, fapt confirmat de presa din Turcia. Pe de altă parte, Turcia a trimis mai multe blindate în sprijinul FSA.

Oprirea ofensivei SDF este principalul obiectiv al campaniei turce în Siria, potrivit Xinhua. FSA, sprijinită de blindate turce, a capturat Jarablus de la gruparea Stat Islamic (SI), dar această operațiune a avut și rolul de a tăia calea luptătorilor kurzi din Unitățile de Apărare a Poporului (YPG) și aliaților acestora din SDF. Jarablus era următorul obiectiv pentru forțele kurde, după o serie de operațiuni încununate de succes împotriva SI, în nordul Siriei, în apropiere de granița cu Turcia.

Grupul Nour Addien Zinki, o componentă a FSA, afirmă însă că a reușit, cu ajutorul altor facțiuni din FSA, să cucerească Amarneh, după ciocniri cu SDF.

În sudul Turciei trăiesc peste 20 de milioane de kurzi, reamintește Xinhua. Ankara încearcă de mai multă vreme să limiteze expansiunea influenței kurde în apropierea graniței.

Taguri articol


12