Aproape o treime dintre unităţile sanitare aflate în reţeaua Ministerului Sănătăţii (MS) şi a autorităţilor locale au fost clasificate conform noilor norme.
Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a aprobat ieri primele 117 ordine de clasificare în funcţie de competenţă. Majoritatea unităţilor sanitare clasificate până în prezent s-au încadrat în categoriile a-IV-a (65) şi a-V-a (28), cu sau fără plan de conformare. În opt judeţe ale ţării, respectiv Bistriţa Năsăud, Buzău, Bihor, Dâmboviţa, Ialomiţa, Harghita , Neamţ şi Sălaj, MS a finalizat procesul de clasificare a unităţilor sanitare. “Clasificarea unităţilor sanitare reprezintă un proces complex, care necesită multă atenţie. Atât managerii de spitale, cât şi reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică trebuie să trateze acest proces cu seriozitate şi cu importanţa cuvenită, deoarece de punerea corectă în aplicare a acestei măsuri va depinde dezvoltarea în viitor a unităţilor sanitare. Până în prezent, am fost obligaţi să trimitem înapoi documentaţia pentru a cere detalii sau plan de conformare în cazul mai multor unităţi sanitare. Atrag atenţia atât managerilor de spitale, cât şi reprezentanţilor autorităţilor locale că netransmiterea documentelor sau neconformitatea acestora cu realitatea poate duce la neclasificarea unităţilor”, a declarat ministrul Sănătăţii.